Mădălina Ghenea neagă orice implicare în dosarul prostituatelor de lux şi avertizează că îi va trage la răspundere pe toţi aceia care propagă asemenea declaraţii.
"Nu am nicio implicare, de nicio natură, în actele ce fac obiectul dosarului nr. 1206/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 (aşa numitul “dosar al prostituatelor de lux”). Am întreprins deja astăzi, 09.02.2015, demersurile legale necesare pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 pentru a obţine o confirmare scrisă cu privire la lipsa oricărei calităţi procesuale a subsemnatei în acest dosar", spune fotomodelul, potrivit Mediafax.
Ea precizează că nu a permis niciodată, niciunei persoane să îi propună, direct sau indirect, întreţinerea de relaţii sexuale contra unor sume de bani. Ghenea spune că, începând cu anul 2009, Lavinia Despa i-a scris în mai multe rânduri pe reţeaua de socializare Facebook, adresându-i complimente.
"În cadrul acestei reţele, subsemnata am 250.000 de utilizatori care îmi urmăresc postările, cu care comunic regulat în mod amical, dar sumar. Discuţiile cu domnişoara Lavinia Despa nu au depăşit acest cadru, iar domnişoara Despa poate confirma acest lucru", precizează Mădălina Ghenea.
Peste 40 de persoane, printre care asistentele TV Daniela Crudu, Mădălina Pamfile, Simona Traşcă au fost audiate, în 5 februarie, la Secţia 19 din Capitală, într-un dosar de proxenetism. Diana Gureşoaie, Lavinia Despina şi Ramona Popescu, Mirela Dumitru, Georgiana Constantin şi Diana Nicoraş au fost reţinute în acest dosar.
Numele fotomodelului Mădălina Ghenea a fost vehiculat după apariția în presă a unor interceptări. Milionarul Ioan Neculaie a fost înregistrat când discuta cu Lavinia Despina despre vedetele pe care le voia în patul său: „Cine mi-a adus-o pe Cruduța prima oară. N-ai adus-o tu, nu?”/ „Nu! Nu. Nu! Da’ parcă tot o prietenă de-a mea!”. Despre fotomodelul Adina M.: „Mă rog, are p.. bună aia să știi! Am mai f... de vreo două ori da... na, nu... nu mă-ncântă prea tare, s-a îngrășat!”. „Da’ cu Ghenea n-ai mai vorbit, nu, pe Facebook?”/„Vorbesc cu ea, vorbesc tot timpu’”.