Tot ce ne înconjoară urmează să se schimbe datorită rețelelor 5G. Implementarea următoarei generații de tehnologie are menirea de a ne schimba viața radical, anunță specialiștii.
Faptul că internetul va fi mult mai rapid cu 5G și că se vor consuma mai puține resurse, trec în plan secund. Schimbările majore vor avea loc în domenii vitale pentru oameni.
Medicii vor opera pacienţi care se află la sute sau chiar mii de kilometri distanţă. Aceștia vor folosi căşti de realitate virtuală şi mănuşi speciale, care le vor da senzaţia că pun mâna pe pacient. Iar fără o conexiune în timp real, toate acestea nu ar fi posibile. Noua tehnologie va fi folosită şi în cazul maşinilor, care vor deveni 100% autonome.
Tehnologia va fi folosită şi în cazul dronelor. Fie că vor zbura deasupra unor sonde petroliere, vor inspecta turbine eoliene şi panouri solare sau vor intra în locuri periculoase. Dronele vor putea fi controlate mult mai precis şi, în acelaşi timp, vor putea trimite imagini la rezoluţie ridicată, în timp real, susține Digi24.
Utilitatea noii tehnologii se va putea vedea cel mai bine în industrie, având în vedere fiabilitatea şi rapiditatea conexiunii 5G. Potrivit estimărilor, tehnologia 5G va genera afaceri de peste 1.200 de miliarde de dolari până în 2026.