Săptămâna aceasta, Chișinăul devine centrul financiar internațional. Banca Națională a Moldovei (BNM) în parteneriat cu Ministerul Finanțelor organizează, în perioada 10-12 iulie, un summit cu participarea unor oficiali de primă importanță ai Fondului Monitar Internațional (FMI) și ai Băncii Mondiale (BM). La reuniune vor fi dezbătute chestiuni privind evoluțiile economice globale, provocările regionale, precum și mecanismele de preluare din experiențele și politicile FMI și ale BM.
Reuniunea celor mai influenți oficiali ai FMI și BM, la Chișinău
Miercuri, 10 iulie, la Chișinău, sunt așteptați circa 100 de reprezentanți ai băncilor centrale și ai ministerelor de finanțe ale țărilor membre din cadrul Constituenței FMI și BM, condusă de Belgia și Regatul Țărilor de Jos.
Anca Dragu, guvernatoarea BNM, a declarat că reuniunea în cauză este un prilej deosebit pentru Republica Moldova de-a aborda chestiuni privind continuitatea reformelor structurale, a atragerii de investiții străine și modalităilor de creare a unui mediu de afaceri competitiv și transparent. „Vom analiza, de asemenea, modul în care putem maximiza beneficiile cooperării internaționale și cum putem folosi expertiza FMI pentru a ne atinge obiectivele de dezvoltare”, subliniază Anca Dragu.
Prilej deosebit de atragere a investițiilor străine peste Prut
Petru Rotaru, ministrul finanțelor din Chișinău, susține că într-un mediu volatil și incert, trebuie să găsim soluții de asigurare a dezvoltării durabilă. „Reuniunea așteptată constituie un bun prilej de a discuta provocările majore cu care se confruntă economia globală și de a identifica oportunități pentru a construi o economie durabilă pentru toți”.
La summitul din Chișinău, vor participa Kenji Okamura, directorul General Adjunct al FMI, Paul Hilbers, directorul executiv al FMI pentru Republica Moldova, Eugene Rhuggenaath, directorul executiv al BM pentru Republica Moldova, Antonella Bassani, vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală al Grupului BM, dar și alți factori decizionali.
Joi, 11 iulie, la eveniment, vor susține alocuțiuni președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean. Republica Moldova este membră a Constituenței FMI, din 12 august 2012, alături de Andora, Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Luxemburg, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Regatul Țărilor de Jos, România și Ucraina.
Evenimentul va fi difuzat online, pe următoarele platforme:
- Pagina web a BNM
- Profilul Facebook al BNM
- Canalul YouTube al BNM
- Profilul LinkedIn al BNM
- Privesc.eu
- Rlive.md