Liderul PNŢCD, Victor Ciorbea, a avut parte de reproşurila căpătâiul lui Ion Diconescu, al cărui trup fusese depus la sediul partidului. 10 persoane i-au imputat lui Ciorbea tolerarea lui Aurelian Pavelescu ca lider, dar şi lipsa de incisivitate şi de curaj care a făcut ca partidul să fie divizat în prezent. Trupul neînsufleţit al lui Ion Diaconescu, fostul preşedinte al PNŢCD, se află astăzi, începând cu ora 10.00, la sediul partidului din bulevardul Carol I nr. 24.
UPDATE 21.30. La catafalcul lui Ion Diaconescu a venit să se reculeagă şi preşedintele României, Traian Băsescu. Aici, s-a întreţinut cu mai mulţi lideri ai PNŢCD.
UPDATE 15:15. La sediul PNŢCD, unde este depus trupul neînsufleţit al regretatului politician Ion Diaconescu a venit şi Varujan Vosganian, care a declarat că Ion Diaconescu a fost un model de cinste şi de suferinţă, trăită cu demnitate: "Din păcate, n-am învăţat nimic de la oameni ca el şi am fi avut nevoie în aceste vremuri tulburi". Apoi, Vosganian şi-a amintit o întâmplare amuzantă: "Când Ion Diaconescu era preşedintele Camerei Deputaţilor, am mers cu Adrian Iorgulescu la biroul lui. Secretara ne-a spus că este cu şeful lui. După un timp, am intrat în birou şi l-am văzut pe Ion Diaconescu stând de vorbă cu un bătrânel încălţat cu nişte galoşi şi îmbrăcat cu un cojoc ponosit. El este şeful meu, de la Ascensorul, ni l-a prezentat Diaconescu". UPDATE13:37. Prezent şi el la căpătâiul liderului ţărănist, senatorul UDMR Attila Verestoy a declarat că a avut onoarea să-l cunoască pe Ion Diaconescu alături de Corneliu Coposu: "Am avut şansa să fiu alături de cei care au dorit, cred că au şi reuşit, să schimbe în profunzime lucrurile din această ţară. Domnul Diaconescu a arătat care-i diferenţa dintreun om politic şi un om de stat. El a fost un om de stat. , care nu a ţinut cont niciodată de rezultatul imediat şi a arătat ce înseamnă să fii fidel principiilor tale şi să aştepţi rezultate mari, în timp. UPDATE 13:27. Printre cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu fostului lider ţărănist se află şi primarul sectorului 4, Cristian Popescu - Piedone. După ce a depus o coroană cu flori la căpătâiul regretatului om politic, Piedone a vorbit în calitate de cetăţean, vecin cu seniorul Diaconescu. Apoi, în calitate de primar a promis că, în prima ledinţă a Consiliului Local din noiembrie, "îi vom conferi titlul de cavaler al civismului". UPDATE 13:23. Ion Diaconescu va fi înmormântat mâine, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, alături de soţia sa. Cortegiul funerar va plca în jurul orei 12.00 de la sediul PNŢCD. UPDATE 12:14. Simpatizanţii PNŢCD încep să se adune la căpătâiul lui Ion Diaconescu. Sunt persoane trecute de vârsta a treia, care, în şoaptă, discută despre faptul că, în ultimii 20 de ani, România a fost condusă de către politicieni veniţi din vechile structuri comuniste. Cu puţin timp înainte a avut loc şi o slujbă de pomenire, la care a participat şi Victor Ciorbea. Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici, luptători anticomunişti, a trimis o coaroană cu mesajul: "Vom muri şi vom fi liberi". Update 11:46. Pelerinajul la sicriul lui Diaconescu nu a fost scutit de unele momente tensionate, venit pentru a-şi aduce omagiul fostului lider de partid, preşedintele Victor Ciorbea a fost întâmpinat cu reproşuri de către un grup de 10 persoane, membri de partid, care i-au cerut socoteală pentru faptul că PNŢCD nu este incisiv şi că l-au lăsat pe Aurelian Pavelescu să conducă partidul deşi acesta nu ar avea habar despre istoria formaţiunii. O carte de condoleanţe va fi disponibilă pentru cei care doresc să îşi exprime sentimentele cu acest prilej, a informat un comunicat transmis de PNŢCD.
Slujba religioasă va avea loc joi în jurul orei 14.00 la Biserica Sf. Spiridon, iar înmormântarea la Cimitirul Bellu.
Constantinescu: Ion Diaconescu, simbol al cinstei şi onoarei în viaţa politică Fostul preşedinte Emil Constantinescu deplânge moartea liderului ţărănist Ion Diaconescu, "erou al rezistenţei anticomuniste din România şi din Europa de Est, simbol al cinstei şi onoarei în viaţa politică pentru perioada tranziţiei postcomuniste". Potrivit unui comunicat de presă al Biroului de presă al fostului şef de stat, "unificarea opoziţiei politice şi civice democratice şi schimbarea cursului istoriei post-decembriste a României nu ar fi fost posibilă fără inţelepciunea şi determinarea lui Ion Diaconescu". "Viaţa şi lupta lui Ion Diaconescu, calmul şi umorul său în cele mai grele clipe au fost pentru mine un exemplu şi şi îi datorez o enormă recunoştinţă pentru încrederea şi sprijinul pe care mi le-a acordat permanent. Părăsind această lume, Ion Diaconescu va intra în Panteonul marilor personalităţi ale naţiunii române. Fie ca atitudinea sa exemplară să deschidă o fereastră pentru depăşirea crizei morale a societăţii româneşti. Îi datorăm aceasta celui care îndurând cumplite suferinţe şi umilinţe nu şi-a pierdut niciodată speranţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", afirmă Emil Constantinescu.
Băsescu: Ion Diaconescu va rămâne în istorie Ion Diaconescu va rămâne în istorie ca om politic cu un rol important în procesul de democratizare a României, afirmă preşedintele Traian Băsescu într-un mesaj de condoleanţe postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. "Am aflat cu profundă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a marelui om politic Ion Diaconescu. Personalitate marcantă a vieţii politice româneşti şi lider al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Ion Diaconescu va rămâne în istorie ca om politic cu un rol important în procesul de democratizare a României. A luptat pentru crezul său şi a acţionat în spiritul valorilor democratice în momente dificile ale istoriei noastre recente. Ion Diaconescu a făcut parte, alături de Corneliu Coposu, dintr-o generaţie de elită şi va rămâne un simbol al luptei împotriva comunismului şi un reper moral al societăţii româneşti. Transmit sincere condoleanţe tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească!", se arată în mesajul şefului statului. Moment de reculegere la Cameră Deputaţii au ţinut în şedinţa de plen de azi dimineaţă un moment de reculegere în memoria fostului lider ţărănist. Apoi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a susţinut un scurt discurs, de la tribuna Parlamentului.
"Cu profundă mâhnire am aflat că a încetat din viaţă domnul Ion Diaconescu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor în perioada 1996-2000. România a pierdut un om cu totul deosebit, un simbol al luptei anticomuniste, un om care a crezut toată viaţa în valorile democraţiei. Ion Diaconescu a fost şi va rămâne în conştiinţa noastră ca un reper al demnităţii, al dialogului şi al echilibrului în politică. (...) Prin toată activitatea sa de după 1989 a avut un rol esenţial în instituirea şi consolidarea sistemului democratic din România", a spus Anastase. Vom reveni cu amănunte. CITIŢI ŞI:
- Ultimele gânduri ale lui Ion Diaconescu către PNŢCD: Dacă pot, dau şi fărâma de sufleţel pentru a salva partidul
- Trupul neînsufleţit al lui Ion Diaconescu, depus la sediul PNŢCD
- A murit Ion Diaconescu. Ultimul interviu l-a acordat ziarului "Evenimentul zilei" | VIDEO
- Ion Diaconescu, o viaţă trăită între speranţă şi suferinţă