REPREZENTANTUL României la Kiev. Cine sunt tinerii care ar putea aduce trofeul în ţară |EUROVISION 2017

Doar câteva ore ne mai despart de marea finală Eurovision. Anul acesta a fost marcat de lipsa melodiilor de impact care ar putea să ne evidenţieze la Kiev. Dintre toţi finaliştii, doar trei ar putea să aducă România pe primele poziţii în concursul internaţional, conform fanilor Eurovision din străinătate.

Momentele din finală au fost comentate de  William and Deban de la wiwibloggs.com, unul dintre cele mai accesate site-uri dedicate concursului. Echipa wiwibloggs este considerată un barometru real pentru toate ţările participante la Eurovision, în anii precedenţi reuşind să intuiască momentele câştigătoare cu mult înainte de marea finală internaţională.

Mâine seară, la TVR1, favoriţi în concurs sunt: Alex Florea şi Ilinca, Xandra şi Mihai Trăistariu. Juriul din România pare că a picat de acord cu fanii, în acest an. Cea mai bună înscriere, atât conform sondajelor internaţionale, cât şi juriului naţional este, de departe, YODEL IT! la o distanţă considerabilă faţă de Xandra-walk on by, ocupanta locului doi şi Mihai Trăistariu, I won’t surrender pe locul 3.

 

Citeşte cine sunt marii favoriţi, cum au pierdut la VOCEA ROMÂNIEI ŞI X FACTOR, ascultă-le piesa şi vezi care e legătura lor cu celebra cântăreaţă NICOLA.