În Vadu (Constanța), ninge necontenit, e frig de crapă pietrele, dar ulițele sunt pline de copii care se joacă încontinuu, iar gospodarii își curăță curțile, beau, mănâncă și privesc senini cum o țară întreagă se dă de ceasul morții ca să îi salveze.
Frig de crapă pietrele la Constanţa, nămeţi, drumuri înzăpezite, şcoli închise. De la primele ore ale dimineţii, televiziunile zbârnâie de „breaking news”-uri alarmiste de ai zice că a venit Apocalipsa. În casă e cald şi bine, însă complexul de vinovăţie, indus de ştirile „de ultimă oră” cum că în ţară e dezastru, mă îndreaptă cu gândul către ''semenii captivi” în troienele din satele uitate în mijlocului viscolului dobrogean.
Iarna pe uliţă
Încotoşmănită şi aprovizionată cu covrigi şi apă, pornesc la drum, conduc “în condiţii de iarnă” şi ajung într-un final în satul "izolat" Vadu, din sudul Rezervaţiei Delta Dunării, câţiva kilometri la dreapta de Corbu şi la doi paşi de mare. Surpriză, aşezarea mă întâmpină cu chiotele de bucurie a zeci de copii care se bulgăresc, fac pârtie cu sania pe uliţele satului, se dau de-a berbeleacul în zăpada afânată. Şcoala s-a închis pentu că ”doamna profesoară a rămas împotmolită cu maşina în zăpadă“. Ninge cu fulgi mari şi pufoşi. Încerc să stau de vorbă cu micuţii, îi conving cu greu să lase derdeluşul. Îmbujorat de atâta alergătură, Ştefan din clasa I B, se rezeamă şmecher de gard şi mă anunţă că se joacă, “inclusiv mă duc să-l bat pe Tilică cu bulgări de zăpadă dar nu-i fac niciun rău, staţi fără grijă”.
Loredana, colega lui mai mare, mulţumită că a terminat un om de zăpadă, se duce acasă, “mă duc să mă joc la calculator“. Ţipetele copiilor sunt potolite din când în când şi mai mult de formă de sătenii care îşi curăţă zăpada din curte. Zilnic se curăță străzile, zilnic se înfundă
În timp ce dă cu lopata, nea Gică Moldovanu mă scutură de grija pentru semeni: „Dar ce credeaţi doamnă, că am rămas înţepeniţi şi uitaţi aici? E iarnă, nu vă faceţi griji pentru ăştia de-alde noi de la ţară, avem tot ce ne trebuie şi mai dăm şi ălora care n-au. Mai greu e de voi, orăşenii, că dacă alimentarele alea mari rămân fără marfă, o să flămânziţi. Şi nu vă mai luaţi după televizoarele alea că nu-i dracu chiar aşa de negru”.
Nici vicele Gheorghe Stanciu nu pare îngrijorat: „Aşa e la noi iarna, utilajele de la drumuri judeţene curăţă zilnic străzile şi tot zilnic se reînchid din cauza viscolului, aşa că am preferat, până s-o potoli vremea asta, să nu-i mai aducem pe copii la şcoală. În rest, e iarnă ca toate iernile, oamenii se descurcă, nu-i nimic ieşit din comun, veniţi la primăvară când o da iarba“.
Mă lasă, fuge după copiii care ţipă să urce şi ei în mastodontul care curăţă zăpada. Cu un sentiment de uşurare, mă întorc spre oraş. Pe drum, trec pe sub imensa bolta de zăpadă aruncată de utilajele de la Drumuri Naţionale. Pe lac, zeci de lebede se odihnesc liniştite, în ochiurile de apă. La televizor, aceleaşi breaking news-uri galbene cu chenar negru care anunţă „coşmarul alb".