ANALIZĂ EVZ. Din piramida şpăgilor la CFR lipseşte "Regina"

Poliţiştii de la Transporturi au mers timp de un an cu "naşul" pentru a-i prinde în flagrant pe controlorii de tren. Paguba la CFR: 33 de milioane de euro pe an.

Un fenomen intrat în folclorul românilor, mersul cu "naşul" pe tren, a fost tulburat de oamenii legii din Braşov. Aceştia au mers pe urma controlorilor, încasatorii şpăgilor de pe calea ferată. Motivul: paguba imensă adusă CFR şi fapte de corupţie. Timp de un an, zece poliţişti sub acoperire de la Poliţia Transporturi Braşov au realizat sute de filmări în care sunt surprinşi controlori în timp ce primeau şpagă. Oamenii legii umblau în grupuri de doi sau trei şi "făceau blatul", momindu-i cu bani pe controlori.

  • EXCLUSIV: Echipa care le-a venit de hac şpăgarilor de la CFR."Circuitul ducea până la şefii controlorilor pe ţară"

Bine organizaţi Acţiunea s-a soldat cu punerea în mişcare a unui dosar penal în care sunt cercetaţi 200 de angajaţi CFR, de la cinci regionale: Bucureşti, Braşov, Iaşi, Craiova şi Cluj. Printre ei, controlori, şefi de tren, revizori regionali şi revizori centrali. O structură de tip piramidal în cadrul căreia banii ajungeau până la persoane situate la un nivel superior al companiei. Cu toate acestea, anchetatorii spun că "Regina" şpăgilor de la calea ferată ar fi "şeful controlorilor pe ţară". Nu s-a pomenit, însă, numele vreunui director de regională sau de la structura centrală a CFR. Ieri, au fost aduse la audieri 81 de persoane, în baza mandatelor emise de Parchetul Braşov. Până aseară, au fost reţinute 18 persoane pentru pentru luare şi dare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Istoria şpăgii în tren, dezvăluită de EVZ

"Evenimentul zilei" a reuşit să demonstreze, de mai multe ori, prejudiciul considerabil pe care-l aduc, în fiecare zi, bugetului statului celebrii "naşi" de tren. Într-un reportaj incognito, realizat în 2009, reporterii noştri au călătorit o zi întreagă pe mai multe rute din jurul Bucureştiului, urmărind cu atenţie activitatea controlorilor din trenuri. Mai mult, am reuşit să demonstrăm cât de mari sunt pierderile pe care le are CFR prin "mafia naşilor". Am numărat, pur şi simplu, toţi călătorii din tren între anumite staţii şi apoi am comparat numărul acestora cu numărul de bilete vândute de CFR. Diferenţa a fost sesizabilă. Potrivit datelor noastre, pe trei dintre rute au fost 785 de persoane cu bilete şi 174 care au mers cu "naşul", adică peste 20% din totalul călătorilor au făcut blatul. "Sărăcuţul de el, şi-a luat bilet" Deşi şi noi, şi controlorii am găsit sute de persoane fără bilete, CFR ne-a transmis că nu s-a dat nici măcar o singură amendă. Mai mult, supracontrolorii, cei care supraveghează "naşii", nu au avut nicio reacţie, ceea ce a dovedit că fac parte din acelaşi sistem. Diferenţa e şi mai mare atunci când vorbim de trenurile care merg pe rute scurte. Anul trecut, reporterii EVZ au făcut un alt incognito în trenul care circulă de la Bucureşti la Olteniţa. "Sărăcuţul de el, şi-a luat bilet!", avea să-l compătimească o femeie pe reporter pentru că a cumpărat bilet cu 10,6 lei, în loc să dea 2 lei la "naş". De altfel, şi casiera din Gara Bucureşti Obor s-a uitat mirată atunci când a cerut bilet către Olteniţa. Ziaristul a fost singurul călător care şi-a cumpărat bilet, restul erau "fini" şi plăteau doar la "naş". Filajul a început pe cursa Bucureşti-Oradea Potrivit informaţiilor furnizate de oficiali din Poliţia Transporturi, între anii 2005 şi 2010 CFR a înregistrat o pagubă de 370 de milioane de euro, din cauza faptului că mulţi dintre românii care circulau cu trenul nu plăteau biletele. "Asta înseamnă cam 40 la sută din banii care trebuiau încasaţi pe bilete, bani care s-au încasat fraudulos de la călători şi au intra în buzunarele acestor oameni", a explicat pentru EVZ un oficial din Poliţia Transporturi. Numai în primele patru luni ale acestui an, au fost prinşi călătorind fraudulos 60.000 de oameni. De la aceştia s-au încasat 755.000 de lei. La rândul lui, Ştefan Roşeanu, director general al CFR Călători, susţine că şpaga anuală care se dă în trenuri este, în medie, de 150 de milioane de lei. Asta, în condiţiile în care numărul călătorilor a scăzut cu circa 40% în ultimii cinci ani. Din datele oficiale reiese o repartizare a şpăgii pe categorii, până la vârful companiei. "Şpăguţa" controlorului era cuprinsă între 10 si 30% din valoare biletului. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor spun că filajul a început ruta Bucureşti-Oradea, una dintre cele mai circulate. Banii se împărţeau între controlori, şef de tren, supra-control şi şefi de Regionale. Directorul CFR Călători spune că vinovaţii vor fi demişi. (Antoaneta Etves)

Manualul şpăgilor de la CFR: 2.000 de lei pe cursă, partea "naşului" Mihai Şoica

Un traseu bun, pentru o partidă de controlori CFR, înseamnă de la 2.000 de lei pe cursă. Lupta cea mai mare se dă pentru "litorale", trenurile care străbat ţara de la un capăt la altul, adică de la Oradea, Arad, Timişoara spre Mangalia. Pe un astfel de tren, doi controlori harnici, şeful de tren şi ajutorul acestuia, celebrul conductor, adună şi până la 4.000 de lei de la cei care nu vor să plătească biletul. Iarna, bătaia se dă pentru trenurile zăpezii. Mita merge mai departe în orice sezon. Un şef de tren a acceptat să vorbească sub protecţia anonimatului despre mafia care face legea la CFR. "Trenurile pe care se fac bani sunt cele de lung parcurs. În ultima vreme nu a mai mers sfânta şpagă pentru că cei de la CFR au pus pe un tren de lung parcurs câte trei partide de controlori care se schimbă între ei". "Naşii" de pe tren au şi un limbaj codificat: tragerea chipiului pe spate e semn rău, adică nu e bine să "colectezi" Foto: Codrin Prisecaru Supracontrolul colectează cât e ziua de lungă Omul din sistem spune că banii adunaţi de la cei care merg cu "naşul "sunt colectaţi de inspectorii feroviari direct de la şeful de tren. "Pe un tren Timişoara-Bucureşti se face în jur de 2.000 de lei. Banii sunt adunaţi de partida de tren. Acum, după restructurare, o partidă este compusă din doi oameni. Din aceşti bani, cam 1.500 de lei sunt daţi de şeful de tren la inspectorul de supracontrol. Acesta are rolul de a colecta banii. Se urcă dintr-un tren în altul şi tot adună cât e ziua de lungă. La un tren bun, la controlori le rămâne cam un sfert, care se împarte egal", spune controlorul. Sistemul de colectare a şpăgilor este bine pus la punct şi a fost perfecţionat în ultimii 20 de ani. Fenomenul, mai spune "naşul", datează dinainte de 1989, dar acum se simte mai pregnant pentru că a scăzut numărul trenurilor şi al călătorilor. "Naşii" au semnele lor Un şef mare din centrala de la Bucureşti adună şi câteva zeci de mii de euro pe lună. "Naşul" care a făcut dezvăluiri EVZ spune că între ceferişti există anumite semne prin care află dacă pot să adune bani sau nu: "În staţii, un tren este parcat lângă celălalt şi dacă şeful de tren trage din ochi fără să zică nimic sau îşi dă chipiul pe spate înseamnă că nu este bine să colectezi". Au fost şi cazuri când inspectorii care adună şpăgile de la controlori nu au venit la colectare. Asta înseamnă că data viitoare şeful de tren trebuie să plătească dublu: "Au fost cazuri când am plătit din buzunar la inspectori. Un şef de tren prinde cam 10-12 trenuri lunar. Asta înseamnă că poate să câştige până pe la 7.000 de lei pe lună, bani care se împart la cei doi membri ai partidei de tren. Restul pleacă la Bucureşti". Regulamentul CFR le impune şefilor de tren şi conductorilor să îşi declare banii cu care intră în tură. Dacă pe traseu sunt prinşi cu bani mai mulţi la ei, li se întocmeşte dosar de luare de mită. Dar cum trăim în România, şi acest lucru a fost rezolvat uşor de sistem. "Fiecare şef de tren are cu el un membru din familie sau un om de încredere care îi ţine banii", mai spune naşul. CITIŢI ŞI:

  • Mihai Necolaiciuc, naşul corupţiei din CFR: "Controlorul păstrează cam 30% din şpagă, sistemul este bine pus la punct"
  • Călătoria cu Naşul, hârtia de turnesol a stării societăţii nostre de mucava
  • UPDATE. Peste 200 de suspecţi în "Piramida şpăgii" din CFR. Patru directori cercetaţi şi o pagubă uriaşă. Directorul CFR Călători: "Nu sunt paznicul hoţilor"
  • Blatiştii de pe tren vor face muncă în folosul comunităţii
  • BILET UNIC Metrorex-RATB-CFR
  • CUM ESTE POSIBIL: O companie de căi ferate are profit, iar CFR are datorii