Repetiţie generală pentru nunta regală

Ceremoniile de la Londra vor fi urmărite de aproape o treime din populaţia planetei.

Cu doar trei zile înainte de marele eveniment, Londra a oferit o avanpremieră a ceea ce va fi cea mai mediatizată nuntă a deceniului. Ieri au avut loc în capitala Marii Britanii repetiţiile generale pentru căsătoria Prinţului William cu Kate Middleton. Străzile din jurul Palatului Buckingham şi acelea care fac parte din ruta alaiului au fost închise astăzi pentru ca aproximativ 1.000 de membri ai forţelor armate britanice să poată repeta ca la carte. Din suită nu au lipsit nici caleştile care îi vor purta pe nuntaşi către petrecere, dar nici cavaleria călare şi membrii clerului, care vor oficia ceremonia religioasă.

Chiar şi Westminster Abbey a fost deja închisă accesului publicului, pentru a fi pregătită pentru repetiţiile de mâine, la care vor participa cei doi protagonişti ai evenimentului, Prinţul William şi Kate Middleton. "Ca şi în cazul unei nunţi obişnuite, vă puteţi imagina că şi de această dată repetiţiile vor dura până în ajunul marelui eveniment", a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Prinţului William.

În întreaga Capitală se continuă arborarea de steaguri, iar în punctele-cheie ale traseului a început amenajarea de ministudiouri ale televiziunilor care vor transmite nunta regală.

Două miliarde de telespectatori

Nunta este o mană cerească pentru mass-media internaţionale. Încă din noiembrie, de când a fost anunţată oficial, căsătoria Prinţului William cu domnişoara Katherine Middleton a reprezentat subiectul favorit pentru presa din întreaga lume, care a monitorizat pas cu pas tot ce înseamnă evenimentul, de la alegerea rochiei de mireasă şi a tortului şi până la ultimele pregătiri sau prognoza meteo pentru ziua de 29 aprilie, care anunţă ploaie puternică pentru vineri.

Potrivit estimărilor, ceremonia va fi urmărită în direct de două miliarde de telespectatori din întreaga lume. Pentru mediatizarea corectă, Casa Regală a Marii Britanii a lansat un site oficial al nunţii, unde sunt postate cu regularitate informaţii de interes public ce privesc evenimentul de la Londra. De la aceeaşi adresă web va putea fi urmărită, prin intermediul YouTube, nunta cuplului princiar.

Cea mai mare agenţie britanică de turism, VisitBritain, estima că în ziua nunţii vor fi cu 600.000 de turişti mai mulţi decât de obicei, numărul total ridicându- se la 1,1 milioane de vizitatori, dintre care 40% din stră inătate. Cifrele sunt aceleaşi ca în 1981, la nunta Prinţului Charles cu Prinţesa Diana. "Aceasta ar putea aduce cel puţin 50 de milioane de lire sterline la buget", spune purtătorul de cuvânt al agenţiei.

Pentru cei bogaţi, inclusiv pentru Katherine şi William, ideea de a stabili un buget exact pentru nuntă poate părea cel puţin exagerată. Cu toate acestea, protagoniştii nunţii regale a Marii Britanii de pe 29 aprilie spun că nu vor să epateze în condiţiile în care ţara simte încă din plin efectele crizei economice.

Cât costă nunta prinţului

Presa din Regat spune că festivităţile de pe 29 aprilie ar costa între 15 milioane şi 68 de milioane de lire sterline (aproximativ 78 milioane de euro). Aşa cum se specifică în documentele de presă emise de Casa Regală, cea mai mare parte din sumă va fi acoperită de familia regală, iar un procent care rămâne confidenţial va fi plătit de familia Middleton, la insistenţele acesteia. O contribuţie financiară la eveniment revine şi britanicilor, pentru că din banii municipalităţii vor fi plătite atât curăţenia, cât şi securitatea de pe traseul mirilor.

Cu toate acestea, se aşteaptă ca "nunta deceniului", aşa cum a fost numită căsătoria dintre Prinţul William şi Katherine Middleton, să aducă în bugetul Marii Britanii aproximativ un milliard de dolari, bani veniţi din turism şi comerţ. În totalul cheltuielilor, rochia de mireasă, estimată la aproximativ 200.000 de dolari, are o pondere neînsemnată. Cea mai mare parte a cheltuielilor este legată de asigurarea dipozitivului de securitate, care va costa circa 20 de milioane de euro.

  • Alfă AICI tot ce trebuie să ştii despre nunta regală