Luminiţa Dan, fata ucisă acum un an la Milano, va fi adusă în ţară abia astăzi, cu ajutorul bănesc al unui pensionar italian.
După ce a ţinut capul ziarelor din Peninsulă, moartea medieşencei Luminiţa Dan a fost dată uitării. În august 2007, tânăra de doar 17 ani şi o altă femeie, ambele bănuite că ar fi fost prostituate, au fost strangulate într-o pădure de lângă Milano, în Italia, iar apoi închise în saci de plastic şi aruncate.
La un an de la uciderea celor două, un pensionar italian a citit în „Corriere della Sera“ faptul că Luminiţa Dan, din Mediaş, este ţinută la morgă de la decesul violent şi i s-a făcut milă de familia acesteia. Omul a plătit 4.000 de euro, bani necesari pentru repatrierea Luminiţei, iar familia acesteia, care locuieşte pe Strada Luncii din Mediaş, răsuflă în sfârşit uşurată. Merită o înmormântare creştinească
Piroşca Gritto, mama Luminiţei Dan, este încă mirată de faptul că cineva s-a îndurat să plătească atât de mulţi bani pentru ca fiica sa să fie adusă la Mediaş şi înmormântată creştineşte. Femeia spune că, de fiecare dată când încerca să-şi aducă fata acasă, autorităţile italiene au refuzat să repatrieze trupul neînsufleţit al Luminiţei, pe motiv că ancheta este în desfăşurare.
„Eu am fost în Italia în august anul trecut, la sfârşit de lună, la câteva zile după ce am auzit. Am fost la recunoaşterea cadavrului. Am făcut tot felul de cereri la autorităţile italiene, precum şi la Consulatul României de la Milano, dar n-au vrut s-o lase acasă. Am venit cu sufletul neîmpăcat în ţară, că fata mea era acolo, într-un sicriu, şi nimeni nu m-a mai contactat, nimeni nu mi-a mai zis nimic. De ceva vreme, mi-au spus că o pot aduce în ţară, dar că trebuie să plătesc cheltuielile de transport. Am cerut ajutor în toate părţile, suntem o familie săracă şi n-am de unde să dau atâţia bani“ spune femeia, cu o voce îndurerată. Moarte învăluită în mister
Mama Luminiţei spune că nici în ziua de azi nu ştie care au fost circumstanţele în care a fost omorâtă copila sa. Femeia spune că nici în prezent autorităţile italiene nu i-au putut da un verdict. „Mi-am văzut fata în sicriu şi, când m-am uitat bine la ea, mi s-a părut că are urme pe gât, ca şi cum ar fi fost strangulată. N-am aflat nimic mai mult decât din ceea ce s-a zis, că cele două fete au fost găsite tăiate şi băgate în pungi de plastic într-o pădure“, povesteşte Piroşca Gritto.
Luminiţa Dan mai avea două surori, ambele aflate acum la Mediaş. Aceasta a plecat în Italia în urmă cu doi ani, alături de soţul ei, Romeo Dan, considerat suspect în cazul uciderii soţiei sale. Cei doi au şi o fetiţă, în vârstă acum de un an şi opt luni. Surse neoficiale susţin că trupul fetei va ajunge la Mediaş astăzi, la ora 14.00. Fata ar urma să fie îngropată în Cimitirul Municipal la începutul săptămânii viitoare.
„Sex, droguri, violenţă“ Cotidianul „Corriere della Sera“ a publicat nu mai puţin de şapte articole de la uciderea Luminiţei Dan şi până în prezent. În august 2007, când cadavrul acesteia şi al încă unei românce au fost descoperite într-o pădure din Italia, presa italiană a publicat articole în care se spunea că cele două românce erau prostituate şi că ar fi participat la o petrecere dintr-o vilă privată în Brizania, în apropiere de Lecce, unde ar fi consumat mult alcool amestecat cu droguri.