Culisele renumărării voturilor de la alegerile pentru Primăria Sectorului 1

Sursa foto: arhiva EVZ

Jurnalista Adina Anghelescu oferă detalii explozive despre renumărarea voturilor de la alegerile pentru Primăria Sectorului 1.

Marți seară, la Antena 3, jurnalista Adina Anghelescu a oferit detalii explozive despre renumărarea voturilor de la alegerile pentru primăria Sectorului 1.

„De acest dosar se ocupă un procuror foarte bun și cu ștate vechi, deci are o carieră în spate - domnul procuror Sorin Iașinovschi. Faptul că procurorii au ajuns la această decizie, de a emite o ordonanță de renumărare a voturilor, se datorează faptului că este o vraiște de nedescris în ceea ce înseamnă sacii în care au fost puse voturile, procesele verbale.

Acolo cum s-ar spune o enigmă foarte mare pentru că lipsesc foarte multe voturi. De exemplu, numai la secția 159 din cartierul Bucureștii Noi, sunt vreo 850 de voturi care lipsesc pentru primarul de sector și vreo 900 de voturi pentru primarul general al Capitalei”, a spus Adina Anghelescu.

Un procuror a solicitat Poliției Capitalei renumărarea voturilor de la alegerile pentru primăria Sectorului 1

Un procuror de la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a dispus, printr-o ordonanţă, ca Poliţia Capitalei să renumere toate voturile exprimate la alegerile locale din septembrie 2020 pentru funcţia de primar al Sectorului 1 al Capitalei, câştigate de Clotilde Armand (USR) în faţa lui Dan Tudorache (PSD).

Procurorul Sorin Iaşinovschi a deschis un dosar penal în acest caz, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid politic pentru obţinerea de foloase necuvenite, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

Dosarul a fost deschis după ce PSD a depus, pe 2 octombrie 2020, o plângere penală la SIIJ, în care reclama comiterea unor fapte de natură penală de către preşedintele USR, Dan Barna, Andrei Nicolaescu - membru USD şi de către Nicolae Sprîncu - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie al Sectorului 1.