Renault, probleme în Turcia

Renault şi-ar putea reconsidera investiţiile făcute din Turcia.

Compania franceză se confruntă cu probleme serioase după ce muncitorii au oprit producţia, a avertizat, joi, Jean Christophe Kugler, şeful diviziei pentru Eurasia a producătorului auto francez, transmite Reuters, preluat de Agerpres

Săptămâna trecută, aproximativ 5.000 de angajaţi de la cea mai mare fabrică auto din Turcia (în oraşul Bursa), deţinută de societatea mixtă Renault şi fondul de pensii turcesc Oyak, au intrat în grevă. Şi muncitorii de la uzina Tofas, tot din oraşul Bursa, deţinută de Fiat şi compania turcă Koc Holding, alături de cei de la subsidiara Ford - Otosan, au demarat proteste împotriva condiţiilor de muncă şi a nivelului scăzut al salariilor. Greva s-a extins şi la producătorii de componente auto din Bursa. 

Jean Christophe Kugler le-a declarat jurnaliştilor că Turcia este considerată o piaţă cu un potenţial ridicat şi Renault are de gând să facă investiţii pe termen lung aici, dar oprirea activităţii reprezintă o ameninţare nu numai pentru Turcia, un producător important de componente auto, ci şi pentru industria auto mondială.