Renault pregăteşte un crossover compact, un fel de Duster mai şic

Succesul obţinut de partenerul Nissan şi marca de buget Dacia cu modele compacte alternative (prin look sau preţ) a încurajat Renault să lanseze propriul autoturism crossover.

Gama Renault va fi completată cu un model crossover de dimensiuni compacte, în 2012 (cel mai târziu în 2013), vesteşte ediţia online a revistei "Autocar".

Decizia producătorului francez de a introduce în gama proprie un autoturism de nişă a fost datorată, se pare, pe de o parte eşecului comercial cu care s-a confruntat primul SUV Renault - Koleos - şi, pe de altă parte, succesul dobândit de partenerul Nissan şi de marca de buget Dacia cu modele compacte alternative (prin look sau preţ) precum Qashqai sau Duster.

Viitorul crossover Renault va fi dezvoltat pe platforma tehnică a recent lansatului model Nissan Juke. Arhitectura maşinii va fi recalibrată, pentru a putea primi cât mai multe componente de la "fratele mai mare" Qashqai.

Renault doreşte, aşadar, să-şi poziţioneze (prin preţ şi dimensiuni) propriul crossover între cele două produse oferite de partenerul Nissan.

Aceeaşi poziţie, dar numai din punct de vedere al dimensiunilor, este ocupată, în prezent, de Dacia Duster, primul SUV fabricat în România, model finalist al actualei ediţii "Maşina anului" în Europa,

Cel mai probabil, viitorul crossover Renault va fi un fel de Duster cu înfăţişare mai specială şi dotări superioare.