Remus Rădoi este un om de afaceri din Caracal, devenit celebru după ce a fost sunat de fostul adjunct al IPJ Olt, Nicolae Alexe, ca să îl ajute în operațiunea de căutare a Alexandrei.
Localnicii spun că el bate „parte-n parte“ cu clanurile de interlopi din Județul Olt. Deși nu are un fizic impresionant, folclorul local spune că el a batut odată vreo cincisprezece zdrahoni trimiși de Bercea Mondial. Altădată a tras cu pistolul când a fost încercuit de dușmani. Pe Televizor și pe Ambasador, fiii temutului Bercea, i-a dat afară în șuturi dintr-o discotecă. Ţiganii plâng la televizor din cauza lui. Intrat în luptele cu interlopii, lumea i-a spus și lui interlop.
El are și o firma de pază care asigură, între altele, paza Complexului energetic Oltenia. În plus, Rădoi este un autodidact - De cincisprezece ani studiez psihologia, fi zica cuantică. Freud, Jung mi-au dat informația consistentă, m-au făcut să înțeleg multe despre om.
Redam un dialog spumos între simpaticul Rădoi si reporterul kamikazeonline.ro.
Reporter: Ești interlopul din Caracal care a zăpăcit țiganii, inclusiv pe Bercea…
Remus Rădoi: Interlop m-ați numit voi, presa. Nu știu cum se definește termenul ăsta, nu particip la petrecerile interlopilor, nu sînt agresiv. Înclinațiile mele sînt în cu totul altă direcție. Poate că mi se spune așa fiindcă eu m-am opus interlopilor, au fost chiar și niște replici mai dure, prin prisma faptului că am o firmă de pază. Astfel de indivizi vin și încearcă să-și manifeste felul lor de a fi . Am cîteva localuri în pază, ale unor clienți, și cîteva localuri proprietate personală. Am pretenția ca în aceste locuri oamenii să se simtă liberi. Rep.: Poate Bercea se simte liber să bage cuțitul în lume… R.R.: Eu mă refeream la oameni. Pe cei care seamănă teroare îi respingem. Personajul pe care l-ați menționat a fost refuzat la intrare. Rep.: Chiar pe Bercea sau pe fiii lui cu nume de electrocasnice și tribunal, Televizor și Judecător, nu i-ați primit în local? R.R.: Da, pe el, pe fratele lui. Prefer să nu le spun numele, pentru că o consider tot o reclamă. Rep.: Mă uit la tine și văd că ești cam fi rav, cum de le ții piept la magraonii ăia? R.R.: Trebuie să nu-ți fi e teamă. Atîta vreme cît faci o faptă bună, trebuie să nu eziți. Rep.: Ai făcut karate, ceva? Ești din ăsta, ca Mircea Badea, care face șpagatul între scaune? R.R.: Sînt un autodidact. Da, fac și șpagatul, fac și flic-flac-uri. În plus, pot spune că în cincisprezece ani am studiat tot ce ține de integrarea omului în societate, tot ce ține de mentalul lui, de psihicul lui. Este cert că forța omului vine de la psihic. Eu merg frecvent la colocvii naționale și internaționale de psihologie. Rep.: Păi, le aplici tactici psihologice la băieții cu nume de electrocasnice? Bagi din Freud, din Jung? R.R.: Depinde de situație. Psihologic, ei sînt niște complexați. Au niște lipsuri. Un om care simte că nu este iubit și nu i se dă atenție vrea să iasă în față prin orice mijloc, fie și asuprindu-și semenii sau orice altă ființă. Dar nu putem să aruncăm vina numai pe ei. Cînd un om de nivelul lui Stolojan sau alte personalități preferă să-și petreacă timpul liber în vecinătatea unor astfel de personaje, îi potențează. Ei înșiși încep să creadă despre ei că sînt OK și ceea ce fac ei este OK. Ar trebui să le dăm atenția cuvenită. Rep.: Neatenția cuvenită… R.R.: Exact. Un olimpic la matematică, chimie, psihologie nu-l dăm într-o revistă. Pe cînd pe domnul cu ceafa lată îl repetăm de zece ori pe canalele de știri. Chiar și reclama negativă e reclamă. Dacă ai spus „Fane Spoitoru“ de zece ori pe zi, i-ai făcut nume prostului. El e un analfabet, un tîmp și tu l-ai făcut dracu’. Să nu mai vorbim de ei, să-i ducem în derizoriu. Cînd ne vom uita mai degrabă la o băbuță de la țară care salută necondiționat pe orice om îi iese în cale și nu îi vom mai băga în seamă pe acești indivizi, ei își vor schimba comportamentul. Pentru că, psihologic vorbind, ei vor atenție și vor fi nevoiți să-și schimbe comportamentul ca să-i mai băgăm în seamă. Problema e la noi, la ceilalți. Să nu mai vorbim „ai văzut ce vilă și-a făcut ăla, ce jeep și-a luat ăla?“ Oamenii nu mai trebuie să fi e cuantifi cați după nivelul material. Alea sînt doar ambalaje. Din contră, psihologia explică cum chiar și un copil, cu cît strînge mai multe jucărioare, acareturi, are o problemă: lipsa de iubire. Cu cît nu mai are acel gol, nu-i mai trebuie nimic. Rep.: Deci dacă-i iubim, problema e pe jumătate rezolvată? R.R.: Nu. Trebuie multă educație. Și aici intervine și factorul IQ. Dacă nu e IQ, degeaba îi iubim și încercăm să-i educăm.
Rep.: Nu ți-e frică de Bercea? R.R.: Nu, nu mi-e frică, nu mi-e frică să merg noaptea pe strada lu’ Bercea. Sînt adeptul teoriei că dacă în urma faptelor pe care le-ai făcut meriți să mori, vei muri, chiar și dacă te pituli în beci. Îți cade o cărămidă în cap și tot vei muri. Dacă în urma a ce ai făcut meriți să trăiești n ani, pot să-ți stea în cale și cincizeci, și o sută de Bercea. Dacă vrea Dumnezeu, scapi de ei. Rep.: Cum de tu, care ești adeptul spiritului, n-ai deschis în Caracal o bibliotecă? Ai făcut baruri… R.R.: Vedeți dumneavoastră, lucrurile se creează piramidal. Nici noi nu puteam ajunge la evoluția spirituală dacă nu aveam predecesori care să fi făcut, nu știu, casa în care să stai. Știți, e piramida necesităților. Eu, pentru a ajunge la București să stau de vorbă cu un profesor universitar, nu puteam să ajung fără banii de benzină. Omul nu este complet dacă e doar visător. Au fost oameni de știință care s-au dezvoltat unilateral. Sau au fost unii foarte buni în literatură. Dar în viață, ca oameni simpli, i-a dominat, hai să fac o glumiță, Bercea Mondialu. Ce am isprăvi dacă am ști teoretic tot, dar în stradă își impune legea băiatul cu ceafa lată?
Rep.: Dar nu pierzi timpul, în loc să te instruiești, să vrei să-l dovedești și pe ăla cu ceafa lată? R.R.: Asta-i menirea noastră. Să ne dezvoltăm în toate direcțiile. În momentul în care personalitatea se dezvoltă în toată amploarea ei, dispar complexele. Rep.: Un Eminescu care să știe să dea doi pumni era mai puternic, nu mai lua piatra aia în cap în sanatoriu, care se zice că i-a fost fatală? R.R.: Era. Începem să ne punem întrebarea. Eminescu spune aici în carte, dar nenea ăla cu ceafa lată, hrăpăreț și băgăcios, ajunge în Parlament și el decide ce vor face copiii mîine. Este nevoie ca Eminescu să coboare în stradă. Dar e la fel nevoie și de altceva. Băiatul ăla care merge să se bronzeze la mare, în străinătate, să mai meargă și la țară să o ajute pe bunica lui la săpat, că se bronzează la fel. Rep.: Sau șmecherii care merg la salon cu solar să meargă să se bronzeze și în solarul cu roșii. Tu ai copilărit la țară. Crezi că dacă nu ai fi copilărit la țară mai erai ce ești? R.R.: Pînă la optsprezece ani eram un băiat necăjit, nu proveneam dintr-o familie de oameni bogați, dar mi-am dorit mai întîi cărțiși pe urmă blugi. Mergeam încă de la o vîrstă fragedă la București și purtam discuții cu oameni precum Stolnici sau precum doctorul Soare Gheorghe, de la Institutul „Parhon“. Mergeam și ceream păreri. Dar mi-ar plăcea să locuiesc la țară. Mi-ar plăcea ca oamenii toți, mai devreme sau mai tîrziu, să locuiască la țară. Dacă îl veți studia pe Freud, veți vedea că pentru dezvoltarea unei personalități este necesară nu numai materia și informația, ci e nevoie și de spațiu, și de timp. La țară, spațiul e altul și timpul curge altfel.
Rep.: Ca patron de discoteci, nu ești ca toți patronii de night-club-uri, gagicar? R.R.: Poate că am fost și poate că mai sînt, dar nu înseamnă că aia îi place sufletului meu. Nu e interzis să mîncăm, de trei ori pe zi mîncăm. Putem apela și la alte plăceri trupești, dar nu asta trebuie să domine. Rep.: Cu alcoolul cum stai? Tot ca patron de baruri zic. Razi două sticle lejer? R.R.: N-am băut niciodată, nici măcar n-am gustat alcool. Rep.: Cum, nici măcar din curiozitate, nu știi ce gust au berea, vinul? R.R.: Nu. Mama mea adoptivă, pentru care eu am un respect foarte mare, m-a îndrumat să nu beau. Și nu m-am atins de alcool de mic copil. Ulterior, preocupările mele s-au îndreptat spre sport, învățătură, eram premiant la școală. De cincisprezece ani studiez psihologia, fi zica cuantică. Freud, Jung mi-au dat informația consistentă, m-au făcut să înțeleg multe despre om. Rep.: Lasă învățătura. Revenind la băutură, la alcool, nu știi gustul berii? R.R.: Deloc. Rep.:Țuica… nimic, nici măcar de curiozitate n-ai gustat-o? R.R.: De nici un fel. Nu sînt curios, n-am gustat niciodată. Cred că undeva, în adolescență, eram într-un dubiu. La țară, dacă ați văzut, bătrînii spun: „Bea măcar un pic, ca să ai putere“. Însă eu făceam sport, mă apucasem de lupte libere și cînd mergeam la concursuri ieșeam numai locul unu. Pentru mine era o contradicție vizavi de ce-mi spuneau bătrînii. Dom’le, cum ziceți că dacă nu bei n-ai putere, pentru că eu ieșeam cel mai bun! La trînte, în sat, eram cel mai vînos. Deci nu funcționează. Au fost niște ambiții de care m-am ținut, sînt foarte ambițios. De șaisprezece ani nu mănînc nici carne. Din punct de vedere spiritual, nici o ființă superioară ca inteligență n-ar concepe să mănînce una inferioară. Rep.: De Paște nu mănînci miel? R.R.: Nu. Te-ai jucat cu mielușelul ăla pînă ieri, a fost drăguț, mîine îi pui piciorul pe gît și-l tai. Nu se poate. Undeva, la un anumit nivel spiritual, nu mai poți face asta, ți-e silă aproape. E incompatibil cu tine. Cum ar fi să furi că ți-e foame. Mai bine rup coaja de pe un copac și o mănînc decît să fur.