Afacerea măștilor, a vizierelor și a combinezoanelor de protecție, anchetată de DNA s-ar putea să producă o remaniere mult mai profundă a guvernului Orban decât lasă zvonurile politice să se înțeleagă. Numele vehiculate, Marcel Vela, Monica Anisie, Ion Ștefan, ar putea fi completate cu încă 1-2 membri ai executivului.
Remanierea Guvernului Orban este un pas logic pentru ieșirea din criza produsă de Covid-19. Pentru că urmează o pandemie economică. La care nimeni nu prea are soluții miraculoase, ci doar clasica infuzie de bani în economia națională. Este clar că așteptarea românilor a intrat pe o pantă periculoasă din punct de vedere al raportării față de politicieni. 400.000 de contracte de muncă au dispărut în două luni, iar cifra se îndreaptă către un milion, după cele mai pesimiste aprecieri. Un climat economic din ce în ce mai tulbure în care fiecare stat încearcă să-și salveze propriile locuri de muncă.
Ca să dau un singur exemplu. Urmăresc cu atenție o dezbatere mai puțin interesantă pentru presa noastră, crucială pentru francezi. Miercuri, 20 mai, Le Canard Enchaîné a anunțat că Renault întâmpină dificultăți grave și pregătește un plan de economii de două miliarde de euro. Acest plan ar include multe concedieri, închiderea a trei fabrici din Franța, restructurarea celei de la Flins (cea mai veche uzină a Renault -1952 și care are 4.000 de angajați), abandonarea a cinci modele și vânzarea rețelei de distribuitori ai mărcii. Îmi doresc să nu fim nevoiți să dăm vreo știre legată de uzina Dacia de la Pitești. Pentru că premierul francez Phillipe Edouard face eforturi masive ca să împiedice acest lucru. Dacă nu va reuși declarațiile președintelui Franței privind relocarea producției și revigorarea industrieie nu vor valora nici cât un pistol cu apă în deșert. Același lucru îl vedem în declarațiile președintelui SUA Donald Trump, în cele ale politicienilor germani, ca să ne uităm doar în zonele de care România depinde enorm. Cu alte cuvinte, vin vremuri grele!
Un lucru pe care Ludovic Orban l-a înțeles, dar pentru care nu prea are soluții. Echipa guvernamentală este disciplinată și cam atât. Mai ales că sondajele sunt deocamdată liniștitoare. PSD se mișcă ca un bondar amețit, USR crește încet, UDMR pare că s-a speriat de amenințarea lui Klaus Iohannis, Ponta și Tăriceanu se agită, iar restul nu contează. De aceea discuțiile despre o remaniere trebuie puse în legătură cu alegerile locale. „Mandatele primarilor au fost prelungite deja prin lege și ele nu pot fi prelungite mai mult de 3-6 luni. Ar fi o lege specială din nou și e complicată situația. Cred că ar fi nevoie să avem o administrație legitimă. Eu sper că scăpăm de coronavirus până atunci și să organizăm aceste alegeri. Asta înseamnă că în cazul în care lucrurile degenerează, atunci nu se pune problema de alegeri. Noi ne-am dori ca aceste alegeri să fie organizate în ultimul weekend din septembrie sau în primul weekend din octombrie.”, a declarat Rareș Bogdan la Digi Fm. Așa va fi, în septembrie vom avea alegeri locale.
Mișcarea secretă pe care o pregătește PNL este să trimită o garnitură de miniștri spre zonele de administrație locală. Cel mai cunoscut ministru, după Ludovic Orban, este Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne. El se pregătea de candidatura pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, după care într-o mutare surpriză, înainte de pandemie, a anunțat că Romeo Dunca va fi candidatul PNL la această poziție. Însă se pare că în condițiile unei remanieri care să-l cuprindă și pe el, decizia politică va fi întoarsă. Același lucru este valabil și pentru Monica Anisie, ministrul Educației, aleasă președinta PNL Sector 2. Un alt "candidat", Ion Ștefan, milionarul de la Dezvoltare, a devenit ținta predilectă a liberalilor atunci când vine vorba despre un ministru antipatic. Un nume interesant, nevehiculat până acum ca fiind pe lista remanierii, dar pe care surse liberale mi l-au indicat, este cel al Violetei Alexandru, ministrul Muncii. Preferată inițial de președintele PNL pentru Primăria Generală, înlocuită cu Nicușor Dan, Violeta Alexandru a fost lovită destul de puternic de scandalul "Sparanghelul", iar sprijinul politic s-a subțiat.
Deci, luna iunie va aduce nu numai deschiderea teraselor, dar și schimbări în guvern!
P.S. Afacerea măștilor de protecție și a combinezoanelor din care niște băieți deștepți fac milioane de euro are un numitor comun interesant. Un personaj important din Guvern îi ajută pe cei doi Cătălini, Hideg și Botezatu, să facă zeci de milioane de lei din nefericirea românilor. Dar despre asta, într-un material viitor.