Guvernul a supus dezbaterii publice un proiect de lege, care introduce un set de reguli pentru cei care conduc trotinetele electrice.
Potrivit normelor care vor modifica Regulamentul de circulație pe drumurile publice, trotinetele electrice vor putea fi conduse doar de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani. În plus, aceste trotinete vor putea fi conduse doar pe pistele de biciclete, iar acolo unde acestea nu există, pe drumurile unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
De asemenea, cei care conduc astfel de trotinete trebuie să poarte cască de protecție, fiind obligați să le doteze cu dispozitive reflectorizant - fluorescente. În caz contrar, trotinetele nu vor putea fi conduse pe timpul nopții, abaterea fiind sancționată cu amendă cuprinsă între șase și opt puncte de amendă. Parcarea unei trotinete poate fi făcută la marginea drumului, paralel cu trotuarul.
Guvernul a reglementat și noțiunea de trotinetă electrică, și anume fiind un vehicul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric.
Pentru prima dată, a fost introdusă și noțiunea de bicicletă electrică care poate fi acționată ”cu pedalare asistată echipată cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, a cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului crește, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h”.