Atat cabinetele medicale, cat si cele stomatologice ar putea fi obligate sa renunte la gresie, mochete si tavan fals microporos.
Noile reglementari de functionare a cabinetelor medicale si stomatologice vor intra in vigoare incepand de luna viitoare, apreciaza reprezentantii Ministerului Sanatatii Publice (MSP). Ieri, la sediul MSP, s-a organizat o dezbatere publica despre ordinul pentru aprobarea normelor de functionare a acestor cabinete, la care au participat stomatologi, alti medici interesati de noile reglementari, ca si reprezentanti ai MSP.
Textul nefinalizat al legii interzice tavanul fals sau gresia si impune amplasarea a doua toalete in toate cabinetele medicale, acolo unde arhitectura cladirii o permite.
Sala de consultatie mai mica si o toaleta in plus
Cei care isi faceau griji pana acum ca sala de consultatie nu indeplineste cei 14 mp legali pot sta linistiti din aprilie. Autoritatile au redus suprafata destinata salii de tratament si cabinetului de consultatii de la 16, respectiv 14 mp, la 9 mp. Spatiul destinat pacientilor a ramas acelasi, de 1/1,5 mp pe persoana in cabinetele pentru adulti si 1,5/2 mp de persoana in cabinetele pentru copii.
Stomatologii care au mai multe unituri dentare in acelasi cabinet vor fi obligati sa le separe prin perete sau paravan. Acolo unde arhitectura cladirii permite, este prevazut sa se construiasca toaleta separata pentru doctori. Desi combatuta de medici in cadrul dezbaterii publice de ieri de la MSP, prevederea va ramane in forma finala a actului, spun reprezentantii Ministerului Sanatatii. „Noile reglementari sunt gandite in favoarea pacientului”, este de parere Mircea Bourceanu, director adjunct in cadrul MSP.
„La ce foloseste al doilea WC?”
„Cel de-al doilea WC nu este necesar. Nu mai avem zeci de pacienti ca pe vremuri, care stau la coada, ci acum programam si vin 1, 2 pacienti pe ora”, a spus doctorul Delia Barbu, vicepresedinte al Colegiului Medicilor Dentisti din Romania, reprezentant al medicilor stomatologi la dezbatere. „Doctorii si pacientii pot imparti fara probleme aceeasi toaleta”, crede si Dragos Cindea, director general al Centrului Medical Mipet din Arges.
Controverse au creat si prevederile care se refereau la finisajele incaperilor. Fara unghiuri drepte intre pardoseala si pereti sau mochete care retin microbi, mai spune noua lege. Sau tavan fals.
Potrivit noilor norme, este posibil ca si gresia sa fie in afara legii. „Legea, in forma ei intermediara, interzice suprafetele rezistente la actiunea acizilor, cum este gresia”, subliniaza directorul general al Centrului Medical Mipet.
Pana cand legea se va definitiva, reprezentantii MSP recomanda doctorilor care isi amenajeaza acum cabinetele sa foloseasca masa plastica sau linoleum - in loc de gresie - si tavan fals compact - in loc de tavan microporos (acesta retine microbii). Ce se va intampla cu acele cabinete care au gresie? „Legea nu este finalizata. Mai modificam la ea, vedem ce vom face ca sa nu intoarcem pe dos toate cabinetele din tara”, mai declara Mircea Bourceanu, director adjunct in cadrul MSP.
Dilema
Ce se intampla unde medicii nu sunt proprietari?
Medici vizati de ordinul MSP spun ca multe dintre prevederile noului act normativ sunt de bun-simt. Problema se pune insa in cazul celor care nu detin in proprietate cabinetele medicale. „Cine plateste reamenajarea in cazul asta? Inainte, ar trebui sa se dea spre vanzare medicilor cabinetele. Cat nu esti proprietar, nu te arunci sa investesti. Dupa ce ai modificat poate sa vina proprietarul sa spuna ca el nu si-a dat acordul. Nu cred ca primariile care au cabinete se vor grabi sa faca modificari”, este de parere medicul de familie Cristian Sever Oana.
Sabina Miu, stomatolog Smile Dent, nu-si pune problema reamenajarii spatiului. Cabinetul ei este prevazut deja cu doua toalete si nu are tavan fals. „Din cate stiu, cei care isi deschid nu au voie sa mai faca cum am facut noi, trebuie sa puna linoleum si nu gresie”, spune stomatologul.