Simona Halep (locul 2 WTA) a fost eliminat, astăzi, chiar în meciul de debut de la Wuhan, turneu de categorie Premier 5.
Românca a cedat inexplicabil în fața rusoaicei Daria Kasatkina (31 WTA), scor 2-6, 1-6, în turul doi al întrecerii din China. „A jucat foarte bine astăzi şi totul s-a legat pentru ea, pe teren. Dar nici nu a fost cea mai bună zi pentru mine. Nu am mai jucat de o lună. Este greu să revii şi să joci meciuri. Ritmul meciurilor, ritmul punctelor mari - greu de regăsit atât de repede, în câteva game-uri. Poate a fost o greşeală că nu am mai jucat după US Open, dar aveam nevoie de odihnă. A fost mai bună decât mine. Este dificil, dar nu este un capăt de ţară. Cu siguranţă vom analiza acest meci şi voi învăţa de pe urma lui.
Lucrez la serviciu - primul, al doilea. Încerc să folosesc mai mult spin. Ăsta a fost planul meu. Ea a returnat însă foarte bine. A jucat foarte bine şi de pe linia de fund a terenului. Asta mi-am propus să lucrez după US Open, vreau să îmbunătăţesc această parte a jocului meu, să adaug şi un pic de viteză. Dar nu o pot face în două săptămâni. Trebuie să am încredere că voi deveni mai puternică. Nu pot să cresc atât de rapid, am nevoie de timp. Aşa este şi în viaţă - ai nevoie de timp ca să devii mai puternic”, a declarat Simona Halep la conferința de presă de după meci.