Adevărul TRIST din spatele scenei. Mişu FOTINO: „Regrete? În primul rând că nu mai îmi pot face meseria şi apoi pentru că sunt handicapat” | VIDEO

Actorul Mihai Fotino (”alintat” Mişu Fotino) a murit astăzi, iar trista ştire a făcut deja înconjurul mass-media. Ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă valorosul actor mai era încă în viaţă, iar ştirea ar fi fost aceea că marii actori nu sunt preţuiţi la adevărata lor valoare, în aceste vremuri.

Multă vreme nu s-a mai auzit nimic despre marele actor Mişu Fotino. Şi aceasta, spre exemplu, deoarece în anul 2005 a suferit un atac cerebral care l-a ţinut  departe de scenă.

Restul e tăcere

Nu demult, actorul mărturisea că „despărţirea de scenă este definitivă, iar acum nu sunt decât un simplu pensionar!”. Mai declara presei că se plimbă în fiecare zi prin parc şi că nu trece o zi fără să se gândească la prima sa iubire, scena, de care îi este nespus de dor.

Declara, de câte ori îl mai căuta presa, că vremurile bune ale teatrului au apus şi că dăruit scenei mulţi ani din viaţa sa. A debutat în teatru la vârsta de 7 ani, în  piesa "Coloniale", când a jucat chiar alături de tatal său! A fost dragoste la prima vedere. În 1956 a început să joace la Teatrul National "I.L. Caragiale". Mai mărturisea Mişu Fotino că făcut tot ce i-a stat in putinta pentru a trăi o viaţă obişnuită. Iar în ceea ce priveşte regetele spunea că: „Regrete? În primul rând că nu mai îmi pot face meseria şi apoi pentru că sunt handicapat. Mi-a schimbat viaţa şi am înţeles, am acceptat, am tăcut şi restul e tăcere!". <iframe src="//www.youtube.com/embed/knIPQKautNw" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>