5 indivizi au dat buzna în casa unui bărbat din Târgu Jiu și l-au amenințat cu moartea. Se pare că totul ar fi pornit de la un scandal mai vechi dintre aceștia.
Se pare că tot scandalul ar fi pornit de la achiziționarea unui automobil.
„Polițisti din cadrul Politiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizati, sâmbătă, prin apelul 112, de un bărbat din localitate, despre faptul că pe strada Microcolonie a avut loc un conflict între mai multe persoan”e, informează IPJ Gorj.
„La fața locului s-au deplasat mai multe patrule din cadrul Biroului de Ordine Publică al Politiei Municipiului Târgu Jiu și o grupă de intervenție din cadrul IJJ Gorj. Acestea au constatat faptul că cinci tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, din comuna Bărbătești și municipiul Târgu Jiu, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței unui bărbat de 47 de ani, din Târgu Jiu.
Aici, în urma unui conflict spontan privind vânzarea – cumpărarea unui autoturism, toți cei pătrunși fără drept în curtea imobilului de pe strada Microcolonie, l-ar fi amenințat cu acte de violență pe bărbatul de 47 de ani și familia sa, provocându-le o stare de temere”, transmite Gazeta de Sud.
În timpul scandalului, unul dintre cei cinci bărbați de etnie romă, în vârstă de 35 de ani, i-a distrus victimei telefonul mobil, cauzându-i o pagubă de 3.000 de lei.
Cei 5 agresori și victima au fost duse la sediul Poliției, în vederea audierii și stabilirii împrejurărilor exacte ale comiterii faptelor.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu fac cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și distrugere, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.