RATB şi RADET au rămas două instituţii pe seama cărora politicienii fac promisiuni electorale, dar calitatea serviciilor continuă să rămână deficitară. Care este poziţia sindicatelor în problema transformării celor două regii în societăţi comerciale, aflăm de la Bogdan Hossu, liderul CNS Cartel Alfa, care are sindicate afiliate atât în transportul public bucureştean, cât şi la regia de termoficare a Capitalei, ambele aflate în colaps financiar. Hossu susţine că transformarea acestora în societăţi comerciale nu ar rezolva problemele, pentru că este vorba de „management deficitar”.
„De multe ori societatea comercială maschează interesele politice. Avem familii întregi care lucrează în funcţii decizionale şi nu rezolvă funcţionarea normală a instituţiilor. Sunt mulţi bani ventilaţi. După 26 de ani, încă vedem în campanii că nu se pune accent pe problemele care aduc bani în buzunarele cetăţenilor sau servicii mai bune.Toate astea se fac cu bani din taxele plătite de ei”, comentează liderul sindical.
El spune că soluţiile de redresare ale celor două regii nu sunt similare, iar problema trebuie tratată diferit. „RADET trebuia să fuzioneze cu ELCEN, iar instituţia rezultată din fuziune să fie transferată comunităţii, adică Primăriei Capitalei. Nu se va ajunge la o decizie atâta vreme cât ELCEN este o sinecură politică. Un exemplu pozitiv este cetrala termică de la Râmnicu Vâlcea, care deserveşte tot oraşul şi demonstrează că se poate, atunci când se doreşte şi se investeşte în modernizări. Are tarife acceptabile iar cetăţenii sunt mulţumiţi”, comentează pentru EVZ Bogdan Hossu.
Transport integrat
În privinţa transportului public, Bogdan Hossu pledează pentru o formulă integrată. „Suntem una din singurele capitale care nu are toate formele de transport sub aceeaşi siglă. Metroul este separat, transportul de suprafaţă este separat şi nu există o politică de investiţii clară în interesul cetăţeanului. Din centrul Capitalei până la aeroport sunt 18 km, dar faci cu trenul 60 de minute. Nu avem o centură a oraşului, degeaba copiem pistele speciale pentru autobuze dacă nu avem fluidizare a traficului, iar problema parcărilor este eternă”, spune liderul sindical.
Rămâneți conectați la Premium.evz.ro. În cursul dimineții veți mai putea citi:
---- ++++