Mircea Opriș, un timișorean de 38 de ani, nu va uita niciodată vacanța mare din 1986. Avea 10 ani, era în clasa a IV-a, iar mai marii PCR din Timișoara au decis că e perfect potrivit pentru rolul șoimului patriei care urma să-i cânte oda tovarășei Elena Ceaușescu la serbarea de 23 August.
Pionier, premiant I, comandantul clasei, Mircea era cel mai mic de statură elev din clasă. Toate acestea i-au asigurat „pedigree-ul” necesar să ajungă în fața soților Ceaușescu. „În iunie, în ultima lună de școală, a venit în clasă tovarășa Maria Ciocan, deputat în Marea Adunare Națională a RSR, însoțită de niște tovarășe de la partid și de la Casa Pionierilor. Neau inspectat cu ochi critic, apoi s-au decis asupra mea și a unei colege, Monica, la fel de mică. În ultima lună de școală am primit liber, datorită staturii noastre. Am fost „parașutați” la Operă, unde, în studio, am repetat aproape zilnic aceleași strofe. Monica îi aducea o odă președintelui iubit, eu miorlăiam din rărunchi o poezie tovarășei Elena Ceaușescu, lungă și complicată: „Tovarășă Elena Ceausescu / Mama iubitoare / Întâia fiică a Epocii de Aur…”. Din păcate am uitat- o. Ce nu pot uita e că Maria Ciocan și subordonatele erau lângă noi, zi de zi, cu răbdare de fier și de atâtea ori am înregistrat poezia până când tonul a ieșit așa cum își doreau: o odă mieroasă, din inimă de copil, cu patos și mulțumire din „adâncul sufletului”, își amintește timișoreanul.
Repetițiile, au continuat, luna următoare pe Stadionul 1 Mai (azi Dan Păltinișanu). Aici cei doi copii au primit câte o imitație de microfon, din lemn, cu fir. Li s-a spus că „tovarășii” nu își vor da seama. La ceremonial urma să se difuzeze odele înregistrate în studio, copiii urmând să dea din gură, muți, înaintând printre sutele de manifestanți, spre tribuna oficială. „Până în august am repetat asta de două – trei ori pe săptămână. Simțeam cum tensiunea creștea de la o zi la alta. Tovarășa Ciocan fusese aleasă și numită, pe 1 aprilie 1985, vicepreședinta Consiliului de Stat al RSR pe probleme de cultură. Deci pentru tovarășa Ciocan sabia atârna deasupra capului, mai ales că la marea sărbătoare erau așteptați Nicolae și Elena Ceaușescu”, povestește timișoreanul. Pe 23 august surpriza a lovit ca un trăsnet. Deși erau pionieri, absolvenți de clasa a IV-a, Mircea și Monica au fost îmbrăcați în uniforme de șoimi ai patriei. Explicația a venit de la tovarășa de la cultură: „Voi doi, indiferent dacă ajungeți până la tovarășul Nicolae Ceaușescu sau nu, indiferent cine vă întreabă sunteți în grupa mare la grădiniță. Adică șoimi ai patriei”.
23 August, ziua în care mâncam pepeni
În copilărie, ziua de 23 August era pentru tanti Stela o adevărată sărbătoare. Fosta femeie de serviciu, acum pensionară, tanti Stela nu știa atunci ce înseamnă sărbătoare națională, dar toți copiii din satul ei, Urluia, o așezare din zona deșertică a județului Constanța, abia așteptau să ajungă la Constanța, la defilare. Îmbrăcați în uniforme de pionier, cu cravată roșie la gât, urcau nerăbdători în camioanele Colectivului și ajungeau la oraș. Ce își amintește tanti Stela, cu mare drag, este că, toți copiii din satul ei asociau ziua de 23 August cu... pepenii. Toți copiii, și mai marii satului, erau lăsați la gara din Constanța, se încolonau și străbăteau pe jos bulevardul Republicii, până la Miga. Acolo, în centru, dădeau peste șuvoaie de oameni, cu steaguri roșii și tablouri pe care le fluturau ordonat, pornind spre Sala Sporturilor unde, în fața tribunei pline cu persoane frumos îmbrăcate și cu medalii pe piept, strigau: „ Să trăiți tovarășe prim secretar!”. Strigau și pionierii din Urluia dar alta era grija lor. Imediat după defilare, cu învățătorul în frunte, fugeau la piață să cumpere pepeni, cu banii dați de părinți. „Urluia era un sat secetos, iar cei de la Colectiv nu cultivau niciodată pepeni”. Așa că, oameni mici și oameni mari, „defilau” apoi până la gară, cu câte un pepene în brațe, urcau în camioanele Colectivului și când ajungeau acasă, îi aștepta tot satul. „23 August era singura zi din an când tot satul Urluia mânca pepeni.
„Am mai scăpat și eu câteva poezii patriotice”