Reghe: "Dacă vreun jucător face vreo glumă proastă despre patron, e afară din lot!"

Antrenorul Stelei le-a atras atenţia elevilor săi să nu îndrăznească să râdă de Gigi Becali, ameninţându-i cu scoaterea din lot.

Laurenţiu Reghecampf vrea să se pună bine cu patronul Gigi Becali şi le-a interzis elevilor lui să-l ironizeze pe patronul clubului. "Dacă vreun jucător va face  vreo glumă proastă la adresa patronului, nu va mai face parte din acest lot! Le-am spus şi jucătorilor că noi suntem angajaţi şi că trebuie să ne comportăm ca atare", a declarat Reghecampf, un tehnician care pare că vrea să-l ajungă la capitolul obedienţă faţă de patron pe predecesorul său, Mihai Stoichiţă.

Discuţia despre ironiile patronului a pornit de la cazul tânărului portar Ştefan Ciuculescu, cel care a făcut parte din lotul "roş-albaştrilor" la primul cantonament din Austria, dar a fost lăsat acasă la cel de-al doilea stagiu. Ciuculescu, un tip foarte jovial, obişnuia să-şi distreze colegii parodiindu-l pe patronul Stelei.

Reghe a negat că Ciuculescu a fost "victima" intervenţiei patronului deranjat că este subiect de ironii printre jucătorii propriei echipe. "Ştefan nu face parte din lotul pentru al doilea cantonament deoarece Eugen Nae, antrenorul portarilor, a considerat că acesta nu-l poate depăşi pe al treilea portar, Valentin Cojocaru. Pe Ciuculescu l-am luat în primul cantonament pentru că Tătăruşanu era în vacanţă. Nu l-am văzut niciodată pe Ştefan făcând vreo glumă la adresa patronului. Mai mult, nu cred că patronul ştia că Ştean a fost cu noi în primul cantonament şi că lipseşte la al doilea", a spus Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf s-a arătat deranjat că se bate monedă pe subţirimea apărării. "Se vorbeşte foarte mult despre plecările lui Iliev şi Geraldo, dar Steaua nu a scăzut în valoare. Pentru a creşte în valoare şi pentru a ajuta şi naţionala e nevoie ca Vlad Chiricheş şi Florin Gardoş să joace cât mai mult şi cât mai bine pentru Steaua." Reghe a mai spus că echipa nu mai are nevoie de întăriri.