Două dintre fiicele legendarului B.B. King, decedat în urmă cu 12 zile, susţin că moartea tatălui nu s-a produs din cause naturale. Mai multe decât atât, Karen Williams şi Patty King spun că acesta ar fi fost otrăvit de doi dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi.
Două dintre fiicele legendarului B.B. King, decedat în urmă cu 12 zile, susţin că moartea tatălui nu s-a produs din cause naturale. Mai multe decât atât, Karen Williams şi Patty King spun că acesta ar fi fost otrăvit de doi dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi.
Incriminaţi de această faptă incredibilă sunt managera lui King, LaVerne Toney, şi asistentul personal al regelui blues-ului, Myron Johnson. O plângere în acest sens a fost înaintată autorităţilor. “Credem că tatăl nostru a fost otrăvit şi că multă vreme i-au fost administrate substanţe necunoscute (…) Credem că tatăl nostrum a fost omorât“, au precizat surorile King în plângerea respectivă.
Un procuror care investighează acuzaţiile formulate de familia regretatului solist a precizat că a fost efectuată o autopsie ale cărei rezultate vor fi făcute publice în cel mult săptămâni şi că ipoteza unei omucideri nu este exclusă având în vedere clauzele testamentare.
Karen Williams şi Patty King sunt susţinute în demersul lor de alţi trei fraţi -Rita Washington, Barbara King Winfree şi Willie King – care au devenit suspicioşi imediat ce au văzut trupul neînsufleşit al tatălui. Toţi susţin că “ceva era în neregulă” cu aspectul marelui solist. Mai mult decât atât, Toney, managera incriminată, nu le-a permis să-şi vadă tatăl decedat timp de o săptămână iar după ce, în sfârşit, i-a lăsat să-l vadă, le-a interzis să-i facă vreo fotografie. Patty King, care a locuit în casa tatălui său din Las Vegas, şi-a amintit că l-a văzut pe Johnson, seară de seară, vreme de mai multe luni, picurând pe limba lui King două picături dintr-o substanţă necunoscută.
Testamentul lui B.B. King, datat 18 ianuarie 2007, şi deschis miercurea trecută, o numeşte pe Toney (foto jos) unic executor testamentar şi singura îndrituită să se ocupe de afacerile sale. LaVerne Toney a lucrat pentru King aproape 40 de ani.
Brent Bryson, avocat însărcinat cu punerea în aplicare a dispoziţiilor testamentre ale lui King, a calificat acuzaţiile fiicelor drept nefondate şi lipsite de respect faţă de memoria legendarului bluesman. “Sper să aibă cum să demonstreze aceste acuzaţii defăimătoare, denigratoare şi nedemne de memoria tatălui lor”, a mai spus Bryson, adăugând că marele solist a fost monitorizat de cadre medicale profesioniste (dintre care trei doctori), până în momentul în care a trecut dincolo.
Chitaristul şi cântăreţul american B. B. King, o legendă a muzicii blues, care a influenţat o generaţie întreagă de chitarişti rock, precum Eric Clapton şi Stevie Ray Vaughan, a încetat din viaţă pe 14 mai, la vârsta de 89 de ani, la Las Vegas.
Oficial, decesul lui King, a fost cauzat de o serie de accidente vasculare cerebrale (AVC) de mică intensitate. Darin Brimhall, medicul personal al legendarului chitarist de blues, a confirmat faptul că acele AVC-uri de mică intensitate au fost provocate de diabet.
B. B. King şi-a început cariera muzicală în 1947. În anii '50, el susţinea, în medie, 275 de concerte pe an, iar în 1956 a susţinut 342 de concerte. În ultimii ani, cântăreţul a continuat să suţină, în medie, aproximativ 100 de concerte pe an.
Recompensat cu 15 premii Grammy, B.B. King a avut numeroase piese de succes, cele mai cunoscute fiind "Every Day I Have The Blues" şi "The Thrill Is Gone", interpretate de artist la chitara lui, Lucille.
A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1987. În 1990 a primit National Medal of Arts, iar în 2006 fostul preşedinte american George W. Bush l-a decorat cu Presidential Medal of Freedom.
În decembrie 2008, B. B. King a concertat împreună cu Foo Fighters şi John Mayer la primul concert susţinut în onoarea artiştilor nominalizaţi la premiile Grammy, care a avut loc în Los Angeles.