„Refuză să-mi repare casetofonul aflat în garanţie”

Un bucureştean îi acuză pe reprezentanţii site-ului www.be-loud.ro că nu vor să-i repare casetofonul auto, care a costat 1.300 de lei, deşi acesta este încă în garanţie.

La începutul anului, un bucureştean de 26 de ani a primit cadou de la prietena lui un casetofon auto - Parrot RKi8400, în valoare de 1.300 de lei. Produsul a fost comandat on-line de pe portalul www.be-loud.ro. După ce aparatul s-a defectat, tânărul susţine că a vrut să-l repare pe garanţie, dar vânzătorul a refuzat. De cealaltă parte, vânzătorul susţine că „s-a umblat la produs”, deci garanţia s-a pierdut.    

„Consider că e un abuz”

Ciprian Lupeanu susţine că a fost nevoit să returneze casetofonul după două săptămâni pentru că se bloca frecvent. „L-am ridicat după o săptămână, dar a trebuit să-l duc iar la service, fiindcă refuza să mai pornească”, povesteşte tânărul. Zece zile mai târziu, a telefonat să afle în ce stadiu se află reparaţia. „Mi s-a spus că «s-a umblat neautorizat în unitate», dar eu nu desfăcusem unitatea niciodată. Şuruburile nu erau sigilate şi, cel mai probabil, s-a umblat la el la prima intervenţie în service”, spune Ciprian.

Bucureşteanul susţine că, deşi initial i s-a promis că i se vor returna banii, ulterior i s-a spus că produsul nu mai face obiectul garanţiei. „Consider că e un abuz deoarece nu am desfăcut niciodată aparatul, acesta fiind instalat şi dezinstalat de fiecare dată în service-ul lor. În plus, a stat în garanţie mai mult decât prevedea legea”, afirmă tânărul.

El adaugă faptul că i s-a spus abia după 22 de zile că garanţia este invalidă, adică mult după expirarea termenului legal de soluţionare.   

„I s-a oferit posibilitatea reparării, dar a refuzat”

Reprezentanţii portalului be-loud.ro spun că garanţia produselor Parrot nu e asigurată de ei, ci de importatorul acestor produse, ADV Auto Power&Technology. „E unica firmă abilitată să asigure service în garanţie sau postgaranţie şi, implicit, să decidă scoaterea unui astfel de produs din garanţie, din diverse cauze. Societatea noastră a jucat un simplu rol de intermediar”, susţine Vlad Neacşu, reprezentantul be-loud.ro.

El mai spune că prima in tervenţie nu a presupus desfacerea unităţii, fiind vorba despre un simplu update al software- ului. „A doua intervenţie a presupus din nou trimiterea aparatului la societatea importatoare, care însă a întârziat cu răspunsul peste limita legală de 15 zile”, afirmă Vlad Neacşu.

El mai susţine că, în urma expertizei efectuate de importator, s-a constatat o intervenţie neautorizată asupra aparatului, ceea ce a dus la scoaterea din garanţie a produsului. „La insistenţele clientului, importatorul produselor Parrot a propus, din bunăvoinţă şi din dorinţa de a avea un client mulţumit, să trimită în Franţa unitatea cu probleme, pentru reparare, urmând ca pe perioada în care aparatul va fi indisponibil să i se asigure clientului o unitate de schimb”, susţine Neacşu.

Reprezentantul be-loud.ro adaugă faptul că soluţia a fost acceptată iniţial de client, care, apoi, s-a răzgândit. „A cerut returnarea banilor sau acordarea în continuare a garanţiei, acest lucru însă neavând temei legal şi nefiind sub controlul nostru. Reclamantul spune că nu a acceptat această ofertă pentru că nu el a umblat la aparat şi i se pare un abuz să nu mai beneficieze de garanţie”, mai spune Neacşu. 

DREPTURI

Garanţia de doi ani nu se anulează

Reprezentanţii organizaţiilor care se ocupă de protecţia consumatorului spun că Legea nr. 449/2003 stabileşte că orice lipsă de conformitate care apare în termen de şase luni de la livrarea unui produs se prezumă că a existat la momentul achiziţiei.

„De aici rezultă că, dacă lipsa de conformitate apare în primele şase luni, consumatorul nu va trebui să probeze că această lipsă a existat la momentul livrării. Dacă vânzătorul are indicii că lipsa de conformitate n-a existat la momentul livrării şi a fost provocată ulterior, va trebui să dovedească asta”, spune Mihai Titichi, şef serviciu juridic al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România. El adaugă că în lege nu există o prevedere care să arate cum trebuie făcută proba, dar dacă pentru consumator se cere un raport de expertiză, e normal ca şi vânzătorul să dovedească lipsa de conformitate printr-un astfel de raport.

„Fotografii cu şuruburi zgâriate, făcute după predarea produsului, sunt insuficiente pentru a arăta că acesta s-a defectat din vina consumatorului. Chiar dacă produsul ar fi fost desfăcut de el, acest lucru nu înseamnă că defectul ar fi fost provocat tot de consumator. Garanţia legală de doi ani nu poate fi anulată. E stabilită imperativ prin lege şi orice act unilateral de eliminare a ei e nul de drept”, mai spune Titichi.