Ponta acoperă găurile de la TVR prin suplimentarea fondurilor direct de la bugetul de stat. Astfel, liniştea la televiziunea publică este asigurată înaintea alegerilor parlamentare. În timp ce la TVR şi radioul public s-au dau 26 de milioane de euro în plus, la Institutul Cultural Român s-au tăiat 4 milioane de euro
Suma alocată de guvern televiziunii publice va fi majorat, prin ordonanţa de rectificare a bugetului, cu peste 65 de miloane de lei, în timp ce radioul public va primi în plus peste 50 de milioane de lei.
În luna mai, una din primele măsuri luate de cabinetul Ponta a fost să blocheze, prin ANAF, conturile televiziunii publice, conduse pe atunci de Andi Lăzescu. În iunie, Lăzescu a fost demis de la conducerea TVR, iar în scurt timp ANAF a deblocat conturile acestei instituţii.
Director general al televiziunii publice a fost ales şeful PNL Gorj, Claudiu Săftoiu, iar cel mai important departament, cel de ştiri, a fost pus sub conducerea unui fost purtător de cuvânt al guvernului Năstase, Claudiu Lucaci.
La sfârşitul lunii iunie, a fost schimbată şi conducerea radioului public: Andras Istvan Demeter, susţinut de UDMR, a demisionat, primind în schimb un post de consilier al lui Claudiu Săftoiu. În locul său, director general al radioului public a ajuns Ovidiu Miculescu, fost angajat al trustului lui Dan Voiculescu, propus de PSD în consiliul de administraţie al instituţiei.
Banii primiţi în plus de la guvern de către radioul şi televiziunea publică vor ajunge către companiile care retransmit programele acestor instituţii. Datoriile TVR au ajuns la 145 de miloane de euro, a anunţat, recent, Săftoiu. Prin ordonanţa de rectificare a bugetului, va fi redus însă cu peste 33%, respectiv 14,5 milioane de lei, bugetul Institutului Cultural Român.