Reforma lui Cuza care a băgat țara aproape în faliment. Azi este considerată măsura care a făcut posibil Războiul de Independență.

Reforma agrară sau Legea Rurală din 13/25 august 1864, promulgată și însoțită a doua zi de 14/26 august 1864 a prevăzut împroprietărirea a circa 406 000 țărani, cu circa 1,65 milioane de hectare.

Reforma agrară - „stăpâni pe brațele voastre, stăpâni pe o părtică din trupul Țării”. Oare așa a fost?

Reforma agrară a expropriat cel mult 2/3 din moșiile secularizate în decembrie 1863 de la mânăstiri.  Țăranii erau împroprietăriți prin categoriile lor (fruntași, mijlocași, pălmași), în loturi măsurabile în pogoane în Muntenia și fălci în Moldova. Țăranii trebuiau să răscumpere loturile la un preț plătibil în 15 ani, Nu puteau vinde loturile 25 de ani.

Așadar erau oare țăranii stăpâni pe brațele lor? Teoretic da, dar practic nu. Reforma agrară a adus țara în 1865 în colaps agricol. Evident, au fost de „ajutor” și seceta, epidemiile și epizootiile. În primul rând, agrimnesura era destul de rudimentară, deși școlile de ingineri hotarnici apar sub îngrijirea lui Ion Ionescu de la Brad la București și la Academia Mihăileană de la Iași, înainte de 1834. Asta a dus chiar la răscoale, cum a fost cea a lui Mircea Mălăieru.

Lipseau așadar hotarnicii (boierii aveau jurători cu brazda pe cap, sub blestem când stabileau hotare de moșii, măsurau mai puțin matematic) și inventarul animalier și de unelte agricole. Mai erau și sabotajele boierești, se încerca a se da țăranilor pământurile mai slabe productiv. Loturile fuseseră calculate la nivel de subzistență. Una din cauzele conexe a revoltei precupeților din 3/15 august 1865 a fost tocmai imprecisa aplicare a reformei agrare ce s-a tradus în întârzieri la semănat și lucrul pământului. Seceta și cauza principală, taxarea suplimentară a precupeților au fost picăturile care au umplut paharul răzmeriței urbane din Capitală.

Reforma agrară  -  „de azi aveți o patrie de iubit și de apărat” a devenit „noi înfundăm spitalele, voi purtați galoanele”

Reforma agrară are în proclamația lui Cuza faptul că țăranul avea un motiv în plus să iubească și să apere țara. Adică să devină oștean și să lupte pentru ea. Astăzi, toți istoricii fermecați de Cuza și reformele sale spun că adeziunea populară la Războiul de Independență, 13 ani mai târziu, la 1877, pe asta s-a bazat. Adică pe reforma agrară.

După 1866, țăranii au început să valorifice mai bine pământul. Reforma agrară nu fusese de ajuns dar fusese un început. Vor urma și alte legi de împroprietărire, pentru însurăței, adică tineri căsătoriți după detronarea lui Cuza. Totuși, entuziasmul că aveau pământ nu era de ajuns. Armata Română nu era dotată să se bată singură cu Imperiul Otoman. Mihai Eminescu va observa că soldații români veneau de la Plevna, desculți escortând prizonieri turci mult mai bine îmbrăcați decât ei, românii învingători.Din acest motiv, ieșise un slogan țărănesc răspândit la originile mișcării socialiste:„noi înfundăm spitalele, voi purtați galoanele”.

„Neoiobăgia” lui Dobrogeanu Gherea desființează reforma lui Cuza. Nici Lucrețiu Pătrășcanu nu o apreciază

Solomon Katz, ucraineanul evreu devenit Constantin Dobrogeanu Gherea, lider socialist și gânditor socialist avea să atace dur reforma agrară a lui Cuza. El a scris că nu puteam vorbi de triumful luptei de clasă la 1864. În loc să lupte pentru conștiința de clasă, scria Gherea, țăranii deveneau mici burghezi de fapt. Nu uită să precizeze că reforma agrară era prin despăgubire cum voiseră boierii la 1848, chiar și patrioții.

Lucrețiu Pătrășcanu în  lucrarea „Un veac de frământări sociale 1821-1907” analizează obiectiv problema creată de reforma agrară. Fusese un exemplu de a găsi rapid un răspuns la o problemă. Evident, nu cel mai bun ci, răspunsul cel mai rapid. Pătrășcanu subliniază rolul național al reformei.  Țăranul va da tribut de sânge la 1877. Țăranul devenea proprietar, iar unii dintre ei, ca Ion Roată, puteau vota încă de la Adunările Ad Hoc. Evident, în vara lui 1866, sub impactul reformelor lui Cuza, detronat în februarie se dă legea electorală în care țăranii votau indirect la colegiul IV electoral, pe baza censului.

Ceaușismul o ridică în slăvi și Cuza e pe bancnota de 50 de lei

Retorica lui Nicolae Ceaușescu și a ideologilor săi a pornit de la reabilitarea lui Pătrășcanu în 1968. Evident, ideologii de serviciu ai lui Ceaușescu precum Dumitru Popescu-Dumnezeu sau Paul Niculescu Mizil au idealizat rolul reformei agrare a lui Cuza. Cuza a ajuns exponent al noii viziuni naționale a regimului. Noroc că era moldovean Cuza că altfel, precis se găsea vreunul să scrie că era rudă cu Ceaușescu.

Cuza ajunge simbol al Unirii (cum era normal de altfel), dar camarila și abuzurile epocii erau rămase la arhive. Boieria lui Cuza mai că nu era și ea complet scoasă din cărțile de istorie. Cuza va avea efeigia sa pusă pe bancnota comunistă de 50 de lei. Reforma agrară a fost văzută invers decât Gherea și chiar decât Pătrășcanu care i-a arătat limitele. Era văzută, culmea ca un fel de origine a construirii agriculturii colectivizate, debutul „revoluției agrare”.

Cuza, obiect de „competiție” între țărăniști și comuniști

Asta pentru că (iar aici e parțial adevărat), Cuza desființase rangurile boiereși și servituțile feudale. Dar, curând, iar aici mă văd nevoit să îi dau dreptate lui Gherea, țăranul a devenit victima contractelor de arendă. A devenit sclavul arendașilor. A devenit cumva un fel de „neo-iobag”. Reforma agrară din 1921 după Marea Unire și reforma comunistă din 1945 au avut ca inspirație actul reformator al lui Cuza.

Sunt istorici care susțin că nu atât liberalii lui Tătărescu cât țărăniștii lui Maniu (țărănismul a fost creat politic de Vasile Kogălniceanu și Ion Mihalache) au fost văzuți ca principali dușmani de comuniști. De ce? Pentru că PNȚ a sprijinit colectivizarea și promova chestiuni țărănești pe linia începută de Cuza, pe care comuniștii voiau să și-o asume în calitate de conducători.