Editura Evenimentul si Capital

Referendumul pentru Familie, ceasul însemnat al alegerii. Percepţia greşită a tradiţiei poate ucide un neam

Autor: | | 0 Comentarii | 1253 Vizualizari

De multă vreme nu s-a mai resimțit în spațiul public românesc o astfel de tornadă, croșetată cu migală în cumpăna umbrelor ce se vor a fi văzute... drept lumină. Sau poate că miezul încins a fost acolo dintotdeauna, dar s-a așteptat gong-ul potrivit. Suntem spectatori și actori totodată, regizori și sufl euri într-un crematoriu ce stă să înfulece conceptul de „Tradiție”, aruncat prometeic în râșnița crudă a celor mai variate sensuri. Nu mai contează cât, cum sau ce se înțelege prin acest cuvânt. Stigmatul este pus, fără prea multă sete de cercetare sau de documentare în spate. Ceasul cel de adâncă însemnătate al alegerii, în Referendum, este încă proaspăt. Dar prospețimea lui și deznodământul ne revelează nouă putreziciunea lăuntrică spre care ne îndreptăm. Sau poate că nu încă. Domnul știe!

Pentru domolire de stare, voi păși peste subiectul atât de lovit al sărmanei familii tradiționale, mult împinsă în crestăturile sârmei ghimpate (poate-poate va curge și sânge) și voi aborda „Tradiția” și „tradiția” prin alte semne de Timp, vii, sănătoase, pline de sevă în ne-trunchiat adevăr. Și, mai ales, cu Bucurie.

Nu știm. Nu mai citim, că nu avem nevoie, suntem deplini și suficienți nouă. Nici nu mai întrebăm dacă ne simțim nesiguri pe ceea ce susținem. Socrate strigă în deznădejde, din spatele mileniilor, către noi, cei de Azi, că cel ce are un dram de cunoaștere va admite mai mult decât oricare altul că, de fapt, încă nu percepe deplin Întregul („Știu că nu știu nimic.”). Pare că e de ajuns ceea ce auzim. Nici măcar sursa informației nu mai e verificată.

Monologul ca variantă a dialogului

Monologul meu din aceste rânduri vreau să fie, într-un Mâine, dialogul cu dumneavoastră. Mult mi-a plăcut disocierea lui Jaroslav Pelikan între cele 2 oglindiri: „tradiție” și „Tradiție”. Amintesc de cei doi termeni, fără a intra, însă, în expunerea viziunii savantului.

Voi merge pe drumul propriei cugetări

Întreb retoric, oare ce înseamnă cu adevărat Tradiția? Înseamnă închistare, nemanifestare, inert, Lipsă sau Plus? Înseamnă ne-cunoaștere sau împietrire în lanțurile dogmei, cum spunem unii? Este tradiția un organism mort, cărat asemenea unei poveri, din veac în veac....cu scopul „A CE” și „PENTRU CE ANUME?”.

Tradiția la români e vie, deși se vrea îngropată acum parcă mai mult ca niciodată. Și nici acesta nu ar fi un ultim Act al tragediei, pentru că semințele se sacrifică pe ele însele, pentru a-și împlini Rostul spre rodire. Tradiția noastră, cea care a ținut unit în trup de suflet acest popor, mai presus de sfârtecările frontierelor, are ca matcă spiritualitatea creștină asumată, dar care nu copleșeste, ci îmbracă Noul în haina de in a veșniciei, a frumoasei clipe de „A fost odată astfel:…“. Pentru că, prin viu-ul ei, Tradiția menține curgerea firească nu doar a timpului, ci a istoriei unei comunități, a unui neam.

Atunci când Tradiţia deranjează

Cum ștergi identitatea unei comunități? O rupi de trecut, adică de Tradiția vie a celor morți (vie pentru că îi menține lăuntric în viată pe ei, cei care trăiesc Prezentul). Când deranjează Tradiția?

Când „Tradiția” nu se vrea transformată în... „tradiție”. Când „Tradiția” devine rezistență nu în fața evoluției, ci, dimpotrivă, în fața decăderii ce poartă pe chip masca evoluției.

Când deranjează Tradiția? Când devine o piedică în fața Noului? Sau când, prin trăinicia ei, Tradiția devine Cetate de apărare a identității?

Mă încumet să răspund: când începe a deranja UNITATEA EI, nu Comunitatea însăși. Ca să distrugi legăturile ce împlinesc Unitatea, anarhizezi comunitatea. Aici e cheia. Lipsa de obediență necondiționată din partea unei comunități (și mai grav - dacă e vorba de un popor întreg) transformă Tradiția într-un real adversar în fața a tot ce se vrea/se cere impus.

Țăranul, smerit demiurg în sat

Cum îi rupi pe oameni de semenii lor? Nu le mai scoți în evidență acele elemente care îi unesc, ci le reamintești, cu o constanță de tratament medicamentos, acele aspecte care îi diferențiază. Le spui că acestea îi fac unici, diferiți, dar de fapt introduci astfel sămânța dezbinării. Nu e vorba aici despre o omogenizare sau despre un Tipar de a fi, nici vorbă, ci de un set de valori universal valabile ce mențin Tradiția vie, trunchi pe care au putut crește de-a lungul mileniilor toate ramurile istoriei oricărui popor, nu doar pentru al nostru.

Nu ai Tradiție, nu ai trecut, nu ai „raportare la”, nu ai repere. Îți sunt smulse Rădăcinile, nu Tăiate. Dintr-o rădăcină tăiată tot mai există șansa unui nou răsad. Smulgerea e „soluția” optimă pentru a transforma în mentalul colectiv „Traditia” în „traditie”, adică Viul în mort.

Și cine a fost dintotdeauna Copilul, Luptătorul și Potectorul Tradiției, în forma sa cea mai pură, dacă nu el, măria sa, Țăranul român ?

Țăranul, smerit demiurg în microcosmosul său, Satul, a țesut veac după veac la pânza veșniciei Tradiției, pentru că el, în tăcerea și cumințenia trăirii amestecate cu mirul Sfinților din icoane, simtea că astfel așază cărămizi în dăinuirea Neamului său.

Acum Satul românesc suferă și Țăranul român este îngenuncheat odată cu el. Ne pierdem seva, spulberându-ne pe noi înșine într-o epocă ce oricum tinde să șteargă repere, să amestece istorii și popoare într-un malaxor al conștiințelor.

Operele-testament ale marilor personalităţi, elemente ale Tradiţiei

Ce e de făcut? Satul ne-a fost Acasă tuturor, celor de azi, celor de ieri; din acel bob de grâu am răsărit cu toții, sub blânda oblăduire a Țăranului, Străjer de tăceri grăitoare și de ne-lepădare de CEEA CE este. Orașul și românul său nu au voie să doarmă Acum. E vremea lor să apere ce se mai poate apăra din valorile și Frumosul primite moștenire și Testament de la străbuni. Pentru că Orașul a ieșit, odată, demult, tot de sub coaja oului-Sat.

Elementele tradiției românești au un curs natural în veacuri, plonjarea lor s-a produs în Firesc, lin și fără forțare. De aici si seninătatea și bogăția, valoarea spirituală fără-de-estimare a tot ce a însemnat cultură la români.

Elementele Traditiei se pot remarca vădit în testamentele lăsate nouă de către marile personalități ale neamului, prin operele lor. Cum ar fi dăinuit geniul unui Ciprian Porumbescu sau al lui Enescu fără de muza lor, care era însăși ființa Satului străbun, seva vieții din el? Un Creangă, un Eminescu, un Slavici, un Sadoveanu și atâtea alte suflete de înaltă ținută creatoare, din ce altă Sămânță ar fi plămădit toți aceștia crâmpee de lumi demult apuse și altele, încă ne-create, dacă nu ar fi avut rădăcina inimii strașnic înfiptă în trupul Tradiției vii, cuib de dinamism și Punct de o cosmică încărcătură al îmbrățișării Vechiului cu Noul?

Ninge in Romania! Avertisment de ultima ora de la meteorologi!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei