Referendum pentru legalizarea avortului

Portughezii s-au prezentat ieri la urne pentru a se pronunta prin referendum asupra legalizarii avortului la cerere, un vot care ar putea aduce aceasta tara majoritar catolica cu un pas mai aproape de tarile UE care, cu exceptia Poloniei, a Irlandei si Maltei, au legi mai liberale in aceasta privinta.

In prezent, legea portugheza permite ca sarcinile sa fie intrerupte numai in caz de viol, de malformatii ale fatului sau daca sanatatea ori viata femeii este pusa in pericol. Femeile care sunt prinse incercand sa faca avort risca pana la trei ani de inchisoare.

Sondajele de opinie au aratat ca cea mai mare parte dintre votanti sprijina ideea decriminalizarii avortului la cerere in primele zece saptamani de sarcina, asa cum prevede propunerea supusa consultarii populare. "Da-ul va castiga, n-am niciun dubiu in aceasta privinta", a spus Rui Oliveira Costa, expert la Eurosondagem, citat de Reuters.

Cu toate acestea, la deschiderea urnelor, duminica dimineata, a inceput sa ploua, aparand, astfel, riscul ca prezenta la vot sa nu atinga nivelul de 50%. "Daca prezenta va fi mai mare de 50% depinde de o serie de factori, printre care se numara si meteorologia", a estimat Costa.

In cazul in care rata de participare nu ajunge la jumatate, referendumul nu va avea rezultate obligatorii pentru legislatori, insa guvernul de la Lisabona a anuntat ca va tine cont de optiunea populatiei, indiferent de participarea la vot.

Cititi si Portugalia legalizeaza avortul