Curtea Constituţională a decis invalidarea referendumului. În urma acestei decizii, Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni. Judecătorul CCR, Tudorel Toader, a declarat că hotărârea a fost luată cu "majoritatea legală calificată". La încheierea şedinţei, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a afirmat că referendumul s-a desfăşurat corect, dar nu a fost întrunit cvorumul de 50% plus unu. Hotărârea va fi citită mâine, în sala de şedinţe a Curţii Constituţionale, la ora 10.00.
UPDATE 14.10. Crin Antonescu va susţine o conferinţă de presă la ora 14.30, în care va face primele declaraţii după anunţul CCR, de a invalida referendumul din 29 iulie. UPDATE 14.07. În timp ce viitorul politic al lui Traian Băsescu pare asigurat, Crin Antonescu, din tabăra opoziţiei trebuie să ia o decizie: dacă se retrage din politică, aşa cum a declarat recent, sau revine ca preşedinte al PNL. "Demisionez dacă Băsescu rămâne preşedinte", declara Antonescu la o emisiune TV, pe 26 iulie. "Am spus pur şi simplu domnului Băsescu că înţeleg că după referendumul acesta nu o să mai fim împreună, ori pleacă dânsul ori plec eu (…). Când am văzut, totuşi, cât de mult sunt interesaţi partiazanii domnului Băsescu, parcă mai mult chiar decât de ramânerea domniei sale, dacă plec eu, dar nu cumva mă răzgândesc eu, sigur că am avut un sentiment ambivalent, pe de o parte o pornire să rămân, că văd că asta le place şi vreau şi eu să le fac anumite bucurii, dar, după aceea, chiar după introducerea condiţiei de cvorum, am spus, da, chiar şi aşa, e în regulă, dacă nu se strâng 9 milioane de oameni să se pronunţe asupra acestei chestiuni sau dacă ia mai multe voturi Traian Băsescu, am plecat şi mă duc învârtindu-mă", declara Crin Antonescu, la finele lunii iulie. UPDATE 13.30 Vezi comunicatul de presă al Curţii Constituţionale. UPDATE 13.00. Judecătorul CCR, Tudorel Toader, a declarat că decizia a fost luată cu "majoritatea legală calificată". El a refuzat să dea orice alte detalii, spunând că acestea vor fi lămurite în comunicatul Curţii. UPDATE12.38. Şedinţa CCR s-a încheiat. Conform surselor EVZ, referendumul de demitere a fost invalidat cu votul a cel puţin două treimi, ceea ce înseamnă că Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni. "Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost valid sub aspectul organizării, dar nu a fost întrunit cvorumul cerut de lege respectiv de 50% plus unu", a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean. Hotărârea CCR va fi citită mâine, la ora 10.00, în sala de şedinţe a Curţii Constituţionale. Înainte de publicarea în Monitorul Oficial, hotărârea CCR va fi trimisă Parlamentului, care va lua act de ea în şedinţa reunită a Camerelor. UPDATE 11.30. Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a confirmat că Parlamentul a trimis o notă către Curtea Constituţională, prin care fiecare dintre preşedinţii Camerelor prezintă un punct de vedere juridic. "Un punct de vedere juridic vis-a -vis de listele electorale. E vorba de argumentaţii juridice şi la prima şedinţă am trimis un astfel de punct de vedere. Sunt date strict juridice, nicidecum de interpretare a cifrelor. Interpretare pe legislaţie. Dacă CCR va lua în considerare nota noastră e greu de precizat", a afirmat Filip.
UPDATE 11.07. Interesul presei străine pentru o decizie aşteptată a CCR de azi este foarte mare. La faţa locului sunt prezenţi jurnalişti de la France Press, Reuters, iar Euronews şi alte agenţii străine şi-au anunţat prezenţa. UPDATE 10.20. În jur de 80 de persoane s-au strâns în faţa CCR pentru a pune presiune pe judecători în direcţia validării referendumului. Protestatarii scandează "Validare", "Nu vă fie frică, şi Băsescu pică", "Băsescu, trădător". Protestul a fost autorizat de Primăria Capitalei până la ora 11.00.
UPDATE 9.40 Judecătorul Tudorel Toader a declarat, înaintea şedinţei CCR că este posibilă o nouă amânare a deciziei privind referendumul. "E posibil. Să aşteptăm şedinţa şi vom vedea ce decizie va fi luată",a afirmat Toader.
Alcătuirea CCR:
- Judecători numiţi la propunerea lui Traian Băsescu sau a PDL: Preşedintele CCR Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Moţoc.
- Judecători numiţi la propunerea PSD sau PNL: Acsinte Gaspar, Aspazia Cojocaru, Ion Predescu şi Tudorel Toader.
- Votul decisiv ar putea fi adus de judecătorul Zoltan Puskas, nominalizat de UDMR.
Ieri, Guvernul a transmis către CCR cifrele finale privind numărul alegători. Astfel, în urma centralizării datelor primite de la primării, MAI şi MAE, s-a stabilit că există 512.379 de buletine expirate, alte 34.654 de persoane urmează a fi radiate de primari din listele electorale permanente utilizate la referendum, iar în afara graniţelor se află 3.520.397 de români.
Termenul anunţat, iniţial, de CCR, pentru pronunţare, era 31 august, însă, magistraţii au decis să decaleze agenda pentru a pune capăt instabilităţii politice. "În vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, (...) Plenul Curţii a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la 31 august la 21 august", se arată în comunicatul CCR. CITIŢI ŞI:
- Unica opţiune a CCR: invalidarea referendumului
- USL se încurcă în cifre: Câţi sunt românii din străinătate - 2,5 milioane sau 500.000?
- Băsescu: Scoaterea de pe listele electorale a românilor cu buletine expirate este ilegală
- Ponta o întoarce: Respect condiţionat faţă de decizia CCR
- MAI mai pregăteşte o mare farsă cu listele electorale. Când aţi minţit: înainte sau după Referendum?
- Cum se actualizează listele electorale
- CRONOLOGIE. Trei săptămâni de sforţări şi zbateri disperate ale USL pentru modificarea cvorumului. Au rămas 48 DE ORE DECISIVE