Reducere record a dobânzii BCE

Banca Centrală Europeană (BCE) a coborât azi dobânda de politică monetară cu jumătate de punct procentual, de la 2%, la nivelul minim record de 1,50%, anunţă AFP.

Măsura vine  în contextul în care economia se scufundă în recesiune, iar inflaţia este mult sub nivelul ţintit de instituţie.

Decizia de relaxare a politicii monetare, în conformitate cu aşteptările analiştilor, reprezintă a cincea mişcare de acest gen din octombrie, în condiţiile în care criza financiară afectează grav economia zonei euro, aflată deja în recesiune, iar inflaţia ar putea continua să se tempereze.

Şi BNR a coborât luni, pentru luna martie, rata dobânzii de referinţă la 10,14% pe an, peste cea a dobânzii de politică monetară.

În perioada septembrie 2008 - februarie 2009, rata dobânzii de referinţă a fost de 10,25% pe an.

Banca naţională calculează dobânda de referinţă sub formă de medie ponderată între dobânzile de intervenţie practicate în luna precedentă.