Patronul George Copos i-a cerut noului antrenor sa-si tina-n frau elevii.
Mircea Rednic a fost prezentat ieri oficial drept noul antrenor al echipei de fotbal Rapid. Puriul a intarziat cinci minute la conferinta de presa, la fel ca si stafful administrativ de la Rapid.
Doar patronul George Copos a fost punctual. „Stati linistiti. Vine Rednic, nu s-a razgandit!”, a comentat Copos. In momentul in care l-a vazut pe Rednic sosind, patronul giulestean a strigat: „Sa nu ai cravata cu rosu”. Antrenorul a dat imediat raspunsul: „Nu e cazul. E cu roz, alb si negru!”.
PERFORMANTA. Copos si-a pus ieri cenusa-n cap: „Am gresit de doua ori fata de Rednic. Regret! Putem castiga impreuna acum. Am luat cea mai buna decizie. Rednic este cel mai valoros antrenor. Nu sunt o persoana comoda. Sunt exigent si vreau performanta. Imi plac oamenii puternici si de caracter. Rednic trebuie sa fie exigent cu jucatorii. Trebuie sa facem performanta si sa ajungem in grupele Ligii Campionilor”.
FERICIRE. Rednic sustine ca are toate conditiile pentru a castiga al doilea titlu, ca antrenor, la Rapid. „Am venit cu sufletul deschis. Sunt fericit ca m-am intors la Rapid. L-am simtit pe Copos ca s-a schimbat in bine. Nu vreau sa-l dezamagesc. Nu-i puteam spune la nesfarsit ca nu ma intorc in Giulesti. M-a asteptat cu bratele deschise, chiar daca veneam de la Dinamo. Imi doresc titlul si Cupa”, a comentat antrenorul.
PROBLEME. Multi fani „alb-visinii” stramba din nas cand aud de revenirea Puriului in Giulesti. Ieri, pe stadionul „Valentin Stanescu” au fost scrise mai multe mesaje: „Rednic, tradatorule, nu esti bine primit” si „Rednic vanzatorul”. Angajatii clubului au sters in scurt timp mesajele.
„Cine nu-l iubeste pe Rednic nu iubeste Rapidul”, a tipat ieri Copos. Referindu-se la revolta suporterilor, Rednic a declarat: „Ii rog pe fani sa-i sustina pe jucatori. Eu n-am nevoie de ajutor, am experienta sa trec peste asa ceva. Nu cred ca ma vor iubi vreodata, dar macar sa ma respecte pentru rezultatele mele”.
Intors ieri in Romania pentru a-si lua bagajele, Cristiano Bergodi, fostul antrenor rapidist, a declarat: „Copos a negociat la sange cu mine. Pana si mancarea mi-a calculat-o. Copos si Zotta sunt niste diletanti”.
DE-A V-ATI ASCUNSELEA A disparut surubul care l-a lovit pe Bozovici!
George Copos a scos ieri flacari pe nas la adresa federatiei: „Trebuie sa ajungem in grupele Ligii Campionilor. Acolo este fotbal adevarat, nu aici, in campionatul satesc. Vin de la o comisie federala, unde am fost informat ca s-a pierdut pe drum surubul cu care a fost lovit Bozovici (n.r. - de catre fanii de la Steaua)!”.
Fundasul rapidist Marius Constantin l-a atacat ieri pe Constantin Zotta, care criticase atitudinea lui Bergodi: „Sa se uite in calendar si sa ne vireze restantele financiare. Apoi sa critice oamenii care au facut ceva pentru noi”.