Rednic îl lasă pe Negoiță cu Dinamo pe cap

„Puriul” s-a supărat pe finanțatorul „câinilor” și nu vrea să mai cumpere pachetul majortiar de acțiuni ale clubului din Ștefan cel Mare

Dinamo trece printr-o perioada de cumpana și „luminița de la capatul tunelului” nu se zarește. Ionuț Negoiță încearca de aproape doi ani sa se retraga din postura de acționar majoritar, dar nu reușește sa-și vânda acțiunile.

Negocierile cu Mircea Rednic au intrat în impas, deși la începutul weekendului se parea ca antrenorul va bate palma cu omul de afaceri. „Puriul” ar fi trebuit sa achite suma de trei milioane de euro, pentru a deveni posesorul a 51% din acțiuni. Dacă ar mai fi fost dispus să plătească 700.000 de euro în plus, ar fi ajuns la 67% din acțiuni.

Rednic a încercat să-i coopteze pe Nicolae Badea și Vladimir Cohn, foști acționari ai lui Dinamo, și cei doi și-au arătat disponibilitatea de-a investi alături de antrenor.

„Nu plătește nici măcar un euro din datorii”

Însa, discuțiile Rednic - Negoiță s-au împotmolit, susține „Puriul”, din cauza clauzelor contractuale care îi sunt defavorabile. Marea problema este ca orice posibil cumparator trebuie sa preia și datorii de aproximativ doua milioane de euro. „Aceleași discuții au fost, n-au fost ați bani, tot la 3 milioane. Dar cu tot cu datorii se depașește suma de 5 milioane și jumatate. Pentru ca Negoița ramâne cu acțiunile, dar nu platește nici macar un euro din datorii, trebuie sa le platesc eu. Iar ca sa investesc sa ma bat la titlu și la cupe europene, ca eu nu vin sa ma fac de râs, se ajunge la 10 milioane de euro. Bun, deci eu trebuie sa dau bani unui om care și-a batut joc de mine și ma cam doare sufletul, sincer va spun”, a afirmat Rednic pentru doardinamo.ro.

„N-aș dormi toată noaptea să mă spăl eu pe cap cu toate problemele”

În plus, antrenorul și-a amintit ca a fost îndepartat de la club, la finalul acestui sezon. „Ai avut un om care a antrenat fara bani, ma dai afara și apoi ma chemi sa cumpar clubul. Pai, n-aș dormi toata noaptea sa ma spal eu pe cap cu toate problemele create de ei în toți acești ani... Și Negoiță la finalul anului sa-și ia banii, dividendele, un om care și-a batut joc de mine, m-a umilit?! Și m-a mai deranjat ceva. Eu am discutat cu Negoiță. Și mi-a spus în felul următor, că trebuie să-i cer acordul la orice acțiune iau. Adică dacă eu vreau să iau un milion de euro pe Montini, poate să vină Negoiță și să-mi spună să nu-l vând cu 1 milion, ci cu două, și să cadă afacerea. Eu nu pot să-l vând fără acordul lui. Nu conteaza daca iau 51% sau 67%, în ambele variante trebuie sa-i cer acordul. Dar va dați seama ca daca ramâne cu 40% va fi și mai rau. Și el sta bine mersi la Rin”, a tunat Mircea Rednic.

De cealalta parte, Negoiță a anunțat ca este dispus sa negoiceze vânzarea, public, în prezența suporterilor din Ștefan cel Mare.