Dan Suciu, redactor-şef al postului TV Money Channel, a fost numit, aztăzi, în postul de purtător de cuvânt al Guvernului, prin decizie a premierului Mihai Răzvan Ungureanu.
„Şeful Guvernului doreşte ca în postul de purtător de cuvânt al Guvernului să fie o persoană specializată în economie”, au explicat, pentru EVZ, sursele guvernamentale. Lista persoanelor luate în calcul pentru instalarea pe acest post a inclus mai multe nume de foşti şi actuali jurnalişti specializaţi în economie, dar unii dintre aceştia au refuzat oferta din cauza mandatului scurt al Guvernului, până la alegerile parlamentare din toamnă, şi a contextului politic. Aceleaşi surse afirmă că premierul i-a propus de la început actualului purtător de cuvânt, Ioana Muntean, să rămână în echipa sa de comunicare, iar aceasta ar fi acceptat. Ea va ocupa, în continuare, funcția de secretar de stat. „Nu credeam să ajung să-mi placă să lucrez într-o televiziune” „Nu credeam să ajung să-mi placă să lucrez într-o televiziune". Dupa mai bine de un an de când lucrează ca jurnalist tv, întâi la Antena 3 și apoi la The Money Channel, Dan Suciu recunoaște că stilul de presă pe care îl pretinde televiziunea este unul extrem de dinamic, eficient și de impact. A lucrat în presa scrisă „din care nu credeam ca voi ieși vreodată" începând din 1994, este descrierea lui Dan Suciu postată pe site-ul televiziunii. A fost redactor și redactor-șef la săptămânalul Privirea, specializat în economie începând din 2000, la revista Banii Noștri până în 2005 și apoi la săptămânalul Prezent. Dan Suciu crede că este un avantaj să vii din presa scrisă spre televiziune, mai ales spre o televiziune specializată ca The Money Channel. „Sunt mulți ziariști care au reușit în televiziune venind din presa scrisă. Nu prea știu nici unul care a avut succes pe drumul invers. Mizez pe asta”, mai spune acesta. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în Politici Publice. În prezent este doctorand în economie.