Recurs amânat

IAŞI. Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au amânat pentru miercuri, 23 iulie, judecarea recursului formulat de cei patru arestaţi în dosarul contrabandei cu ţigări din vama Albiţa, în care este implicat şi şeful acestei instituţii, Ghiţă Berbece.

Motivul invocat de judecători: dosarul cauzei nu a ajuns până ieri, la ora 10.00, pe masa instanţei. În consecinţă, Ghiţă Berbece, şeful Biroului Vama Albiţa, împreună cu ceilalţi inculpaţi vor rămâne în arest încă o zi. Avocata Aspazia Boia spune că, în urma analizării probelor de la dosar, va putea obţine pe moment eliberarea clientului său, deoarece în conţinutul probatoriului nu există decât „nişte redactări ale unor convorbiri telefonice“.