Recuperarea satului Robotine, primul pas spre Crimeea?

Românii ce luptă în războiul din Ucraina, despre realitățile de pe front. Sursa foto: Arhiva EVZ

Recuperarea satului Robotine, primul pas spre Crimeea? E întrebarea căreia îi răspund jurnaliștii francezi de la Le Point.

După lupte grele Kievul a anunțat că a recucerit satul Robotine, deschizând astfel calea pentru o ofensivă spre sud și Crimeea.

Este vorba despre o bătălie care a fost deosebit de „lungă” și „grea”, dar capturarea localității Robotine, revendicată de Kiev în această săptămână, deschide calea unei posibile ofensive ucrainene către sudul ocupat și Crimeea anexată de Rusia, scrie Le Point.

Recuperarea satului Robotine, primul pas

„Fiind regrupaţi pe flancurile satului Robotine, deschidem calea către [orașele sudice] Tokmak, apoi în cele din urmă către Melitopol și granița [administrativă] a Crimeei”, a declarat, marți, Dmitro Kuleba, șeful diplomației ucrainene, într-un discurs susţinut în fața diplomaților francezi la Paris, dar făcut public miercuri, 30 august.

Enumerând avioanele, elicopterele și dronele rusești „care domină cerul” sau chiar câmpurile foarte dens minate, el a afirmat că această localitate era „unul dintre cele mai dificile sectoare ale frontului”. Pentru el, acest sat de câteva sute de locuitori înainte de război este ”important din punct de vedere strategic”.

Robotine se află pe un drum care coboară în sud spre Tokmak (30.000 de locuitori înainte de război) și Melitopol (150.000 de locuitori înainte de război) înainte de a ajunge în Crimeea.

Aceste două localități se numără printre cele principale din partea ocupată a regiunii Zaporijjia, ocupate de Rusia în primele săptămâni ale invaziei de la începutul anului 2022.

Drumul spre Crimeea

Unul dintre obiectivele contraofensivei ucrainene, lansată în iunie anul trecut, este tăierea unității teritoriilor ocupate de armata rusă și care constituie un pod de uscat, la marginea Mării Azov, care leagă Crimeea anexată de Rusia.

Această zonă este esențială pentru logistica aprovizionărilor rusești.

În timpul călătoriei sale la Paris, Dmitro Kuleba le-a spus diplomaților francezi că o primă unitate responsabilă de preluarea satului Robotine a fost decimată.

Cei 31 de eroi

Ulterior, un grup de 31 de bărbați a fost format pentru a lansa operațiuni țintite pe pozițiile rusești, fapt care a implicat să se târască ore în șir prin câmpurile de mine și apoi să se mențină pe poziții până la sosirea întăririlor.

Cucerirea localității vine după aproape trei luni de contraofensivă care, până acum, nu s-a soldat decât cu progrese limitate în materie de kilometri pătraţi, motiv pentru care în ​​Occident s-au ridicat voci care pun la îndoială capacitatea Ucrainei de a-și atinge obiectivele.

Cu Robotine, ucrainenii speră să poată introduce o pană în formidabilele linii de apărare rusești, formate din capcane antitanc, câmpuri de mine și tranșee.

Armata rusă nu și-a anunțat până acum retragerea din Robotine, invocând lupte grele în zonă și în jurul orașului Verbove din apropiere.

„Zona gri Robotine-Verbove va deveni o groapă comună pentru forțele armate ale Ucrainei”, a declarat oficialul rus de ocupație pentru regiunea Zaporijjia, Evgheni Baliţki, pe Telegram.

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)