Rectorat la felie la Universitatea Oradea

Deoarece nu mai are dreptul să candideze pentru 4 ani, rectorul Corneliu Antal a inventat mandatul de 3 ani și 4 luni.

Cornel Antal, șeful Universității de stat Oradea, a prins atât drag de fotoliul de rector încât nu se îndură să-l părăsească nici de dragul legii, nici pentru că așa îi cere Ministerul Educației. El candidează astăzi pentru un mandat „nemaiauzit” de 3 ani și 4 luni, în timp ce contracandidatul său, profesorul Gheorghe Ionescu, cere voturile pentru unul legal, de 4 ani. Două mandate  Legea educației spune că mandatul unui rector este de 4 ani şi că o persoană nu poate fi rector mai mult de 8 ani în total. Antal a fost ales rector în iulie 2007, după revocarea din funcţie a lui Teodor-Traian Maghiar (fiul lui Teodor Maghiar), cercetat penal, alături de tatăl său, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual. Cel de-al doilea mandat, unul întreg, de patru ani, a fost obținut de Antal în 2008, când a fost singurul candidat pentru funcția de rector. Speranțele lui Antal s-au spulberat pe 13 decembrie 2011, când secretarul de stat Cătălin Baba (ministru desemnat în cabinetul lui Răzvan Ungureanu), a transmis tuturor universităților că niciun rector care a deținut un mandat complet (de patru ani) și unul incomplet nu mai poate candida, deoarece ar depăși maximul legal de 8 ani în funcție. Cuvântul ministrului, contestat la comandă  Lui Antal nu i-a convenit adresa ministrului, iar biroul juridic al Universității i-a sărit în ajutor, fabricând o adresă potrivit căreia opinia ministrului nu are putere de lege și că Antal are dreptul să candideze pentru 3 ani și 4 luni, în temeiul principiului libertății opiniilor. „Dacă gogomănia asta ar fi legală, ar însemna că fiecare candidat la alegerile parlamentare sau prezidențiale poate candida pentru ce mandat dorește, de doi ani și 13 zile de pildă”, ne-au declarat surse din Ministerul Educației. Cornel Antal a îndeplinit funcția de secretar științific al Universității în perioada în care Universitatea a raportat un număr fals de studenți, pentru care a obţinut fonduri necuvenite de la bugetul statului deaproximativ 22 milioane de euro. În 1986, el a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, primind numele conspirativ „George”, dar verificările CNSAS nu au descoperit că acesta ar fi făcut vreun raport informativ. În ciuda insistențelor noastre, Corneliu Antal nu ne-a transmis un punct de vedere.