Joi seară, Viorica Dăncilă a anunțat cine primeşte bani în plus şi cine pierde la prima rectificare bugetară din 2018. Prin urmare, cei mai mulţi bani îi primesc autorităţile locale, Sănătatea, Educaţia, Transporturile. Totodată, Guvernul Dancilă a dat bani şi pentru construcţia Cartierului Justitiei, dar şi pentru mai multe proiecte de ajutoare sociale. În schimb, serviciile, Administraţia Prezidenţială, dar şi câteva ministere, mai ales cele conduse de ALDE, au pierdut din fonduri. Șefii Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, s-au aflat joi la prânz la Palatul Victoria unde au purat o discuție cu premierul Dăncilă și cu ministrul Finanțelor despre modul în care se împart banii de la buget.
Cu toate că premierul a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că este o rectficare pozitivă, iar bugetul la bugetul consolidate sunt 6 miliarde în plus, analistul politic Cozmin Gușă susține că situația se prezintă dezastrous.
În primul rând, Cozmin Gușă suține că decizia de a aloca bani pentru mai multe proiecte sociale, poate fi interpretată ca mită electroală. De asemenea, analistul susține că tăierea de la bugetele serviciilor și instituțiilor care joacă un rol major reprezintă o decizie de neînțeles.
Cozmin Gușă a declarat că își va impărți comentariul în două, primul legat de partea pe care aş intitula-o „vai de capul nostru”, apropo de felul în care repartizează acest surplus, în zone consumatoare, în zone de protecţie socială, care pot fi interpretate ca zone de mită electorală, respectiv, partea a doua, de la „vai de capul nostrum” la „Doamne fereşte”, referitor de tăierile de la bugetele serviciilor, de la bugetele unor instituţii cu rol major, care, sigur, sunt greu de perceput, dar ele sunt strategice”.
Consultantul susține că „România şi-a bazat creşterea economică din ultima perioadă, foarte mult pe consum, pe un consum al unor produse de sorginte străină, care nu au generat rădăcini puternice în producţia românească, decât foarte puţin, ceea ce însemană că noi am avut o creştere economică dar cu beneficiu pe termen lung, prin alte state. Sigur, bravo lor! Au venit, au investit, au cucerit piaţa, ne dau produsele lor, noi nu am fost în stare, ne-am dispus absolut toată capabilitatea care ne diferenţia de alte state”.
„Tot ceea ce am auzit de la Viorica Vasilica mă face pe mine să fiu chiar mai speriat, mai ales că a folosit acel pomelnic de treburi din sănătate, noi în sănătate avem foarte multă aparatură care zace prin fundurile spitalelor de 5 ani, de 10 ani. Tot la fel, au fost prezentate la rectificări, s-a cumpărat aparatura, s-a luat comisionul, la revedere, e nefolosită. Probabil că la fel se va întâmpla şi în acest caz. În învăţământ nu am auzit de la doamna Viorica Vasilica decât nişte renovări de clădiri, sau altceva. În partea cu vai de capul nostru, simplul fapt că această rectificare e citită de Viorica Vasilica şi ne închipuim acolo fel de fel de miniştri, pe domnuca aia de la Tineret şi Sport, pe Lia Olguţa Vasilescu sau cea de la Mediu, a lui Tăriceanu. Nu vreau să mă gândesc, la Finanţe, Orlando Teodorovici, este clar că suntem la capitolul vai de capul nostru", a precizat Cozmin Guşă”.
Consultantul geopolitic a mai adus în discție roblemele pe care le implică tăierea bugetară de la serviciile secrete.
„Acum, la Doamne Fereşte, adică la capitolul al doilea apropos de tăierile de buget de la Servicii, eu pot să vă spun limpede, am auzit acest zvon, ştire, în urmă cu trei zile, dar nu credeam că totuşi o să o ducă la capăt. De ce? România astăzi poate să fructifice foarte puţin din ceea ce reprezintă, dar poate să fructifice potenţialul geopolictic şi de intelligence. Acest potenţial geopolictic şi de intelligence este susţinut de achiziţiile şi dotarea cu tehnică militară, de acţiunile serviciilor secrete, nu mai îl mai includ pe cel de direcţie de la Direcţia de Informaţii Militare, includ aici SRI şi SIE, proiecte foarte mari care au şi incidenţă geo-economică şi care ne-au aşezat pe o anumită hartă de influenţă în zona NATO sau în zona relaţiei cu partenerii strategici, noi având foarte multe acţiuni pe care ei nu pot să le opereze, dar noi, finanţându-le avem un beneficiu clar, pe alte părţi de la partenerul strategic”, a mai spus Guşă.
Acesta susține că Dragnea, neputând să controleze SRI și SIE, a decis să le taie bugetele pentru a ii putea subordona pe directorii de servicii.
"Faptul că, neputând să îşi subordoneze SRI sau SIE, aţi văzut ultimele evenimente, Dragnea taie cu foarfeca din bugetele lor, eventual ca să îi aibă în genunchi pe directorii de servicii implorându-l pe Daddy, în numele României, să revină la idei mai bune, ne arată nouă, totuşi, cât de bolnav este acest om. Pentru că esenţa acestei conferinţe de presă este aia care nu a fost exprimată public, sigur, poate este frica Vioricăi Vasilica, nu a vrut să facă aşa ceva, poate tocmai ditr-un soi de aroganţă, dar încă o dată vă spun: faptul că în condiţiile de război geopolitic instalat, şi am văzut ce s-a întâmplat la Consiliul NATO, am văzut ce s-a întâmplat la Helsinki, ce se întâmplă şi în zonă, tu vii şi acolo unde poţi să performezi cu adevărat, efectiv în zona de intelligence sau de implicare geopolitică, tai bugetele, înseamnă că o faci intenţionat.
Pentru că nici chiar Dragnea nu este atât de agramat din punct de vedere al politicii externe, ca să nu înţeleagă că acolo este jocul, nici chiar Viorica Vasilica nu este atât de slab pregătită ca să nu priceapă că marea sarcină pe care o avem este să intrăm în acele parteneriate de intelligence, cu SRI, cu SIE, cu cine mai avem, pentru ca să putem să stăm la o masă unde se împart şi proiecte economice. Aşa se face în toată lumea. Faptul că ei vin şi se aruncă în ochi cu fel de fel de rectificări, le mai şi maschează sub forma unor investiţii care sunt o cheltuială fără posibilitate de agrementare economică, asta demonstrează această minciună”, a punctate Gusă
„Deci eu spun că la acest al doilea capitol cu „Doamne fereşte”, au reuşit o contraperformanţă care ne va costa foarte mult, pentru că acolo, tăierea de buget, înseamnă pur şi simplu, atât la SRI cât şi la SIE, să îi lase banii de salariu. Acolo salariile sunt într-o proporţie de circa 70%, restul din acţiuni speciale ale acestor structuri. Iar poezia lor cu statul paralel, aici nu se mai aplică. Pentru că aici nu mai este vorba de DNA, nu mai e vorba de Coldea, nu mai e vorba de Maior, aici este vorba despre acţiuni pe care atât SRI sau SIE, ca să numesc doar aceste două servicii, le desfăşoară în numele României, în parteneriate complexe care merg pe mai mulţi ani şi faptul că ei dinamitează aceste parteneriate care au fost câştigate cu greu şi, sigur, datorită statului şi poziţiei geopolitice a României, ne arată că oamenii aştia sunt inconştienţi, avizi de putere, avizi de informaţii şi probabil că va mai fi un pas până la care vor decapita aceste servicii, dacă ele nu vor avea capabilitatea să se apere sau nu se va agrega un pull politic ca să le apere pentru că tăierea de buget este practic doar preludiul”, evidențiează consultantul.
Cozmin Gusă a mai declarat că prin decizia legată de bugetele SIE și SRI se încercă slăbirea Frontului de tip Euroatlantic.
Este clar că slăbeşte frontul. Frontul de tip Euroaltantic îl susţine România prin aceste servicii secrete pe care le avem. Noi aşa susţinem frontul Euroaltantic, care este sub o mare presine, repet, aţi văzut ce s-a întâmplat la Helsinki. Slăbirea frontului este principala, să spunem concluzie, la ceea ce au făcut ei cu diminuarea bugetelor serviciilor, iar ca o consecinţă, un avantaj dat unora, de ce nu, poate ruşii, poate alţii, care nu se află în aceeaşi tabără în care noi luptăm. În complexul nostru de alianţe de tip Euroatlantic, avem nişte obligaţii pe care aceşti băieţi, fete, femei, mulţi dintre ei anonimi, din serviciile secrete sau din SIE, îl ţineau. În momentul în care diminuezi acest buget, înseamnă că nu o să mai poată face asemenea acţiuni. O să îşi ia, eventual, salariile. Dacă nu mai poţi să îşi faci acţiuni, care nu se fac pe scenă, niciunde nu se fac pe scenă, e clar că nu mai poţi să fi de folos partenerilor tăi", a precizat consultantul geopolitic.