Aurul, la un preţ record

Preţul aurului a depăşit, pentru prima dată, valoarea de 1.500 de dolari pe uncie, pe fondul îngrijorărilor privind revenirea economică a lumii, dar şi în urma retrogradării perspectivei de rating a SUA de către agenţia de rating Standard&Poor’s.

De asemenea, şi argintul a atins maximul ultimilor 31 de ani, ajungând la 44,34 dolari/uncia.

"Într-un cuvânt, senzaţional. Totul alimentează acest trend: datoriile suverane, dolarul slab, inflaţia", a declarat un analist, citat de bbc.co.uk.

Mai mulţi cunoscători ai pieţei estimează că aurul îşi va consolida actuala poziţie, în aşteptarea unui nou motiv pentru a se aprecia.