Mii de directori şi-au pierdut funcţiile de conducere în favoarea celor cu simpatii politice favorabile actualului Guvern.
Imediat după schimbarea Guvernului, au început să cadă capetele instituţiilor de învăţământ. Primele schimbări politice i-au vizat pe inspectorii şcolari, au urmat adjuncţii lor, iar apoi directorii de şcoli şi chiar de grădiniţe. Inspectorii au motivat înlocuirile acuzând management defectuos, rezultate slabe la Bac, incompetenţă. Cei schimbaţi susţin însă că cele mai multe dintre măsuri au fost luate politic. În Capitală, din 420 de directori de şcoli şi grădiniţe cu personalitate juridică, au fost schimbaţi 180, după cum spune inspectorul şcolar Constantin Trăistaru. În Alba, au fost schimbaţi 100, adică jumătate dintre directori, iar în Timiş şi-au pierdut fotoliile toţi directorii şcolilor de top. "Societatea Timişoara trage un semnal de alarmă. E adevărat că s-au făcut astfel de schimbări cu fiecare guvern nou, dar niciodată de o asemenea amploare. Faptul că s-au făcut modificări inclusiv la nivel de grădiniţe este alarmant", spune Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara. "Ca în comunism" El precizează că au fost îndepărtaţi de la conducerea şcolilor oameni competenţi, care au accesat fonduri europene pentru diverse proiecte pe care acum nu le mai pot implementa. "E ca pe vremea comuniştilor, când puteai avansa în carieră până la un nivel, iar de acolo urcai doar dacă erai membru de partid", spune Mihalcea. El e convins că mulţi dintre nou-veniţi au primit posturile pentru că au făcut sau vor face ceva pentru partid. "Nu se fac astfel de schimbări pentru a se pune în practică programe guvernamentale, ci sunt puşi în funcţii cei faţă de care partidul are datorii, care au făcut ceva în campania electorală". Uşurinţa cu care sunt îndepărtaţi directorii e cauzată şi de faptul că din 2008 nu s-au mai organizat concursuri pentru posturile de directori. Prin urmare, 80% dintre şefii de şcoli îşi ocupă funcţiile prin aşa numita "detaşare în interesul învăţământului". "Primesc funcţii cei faţă de care partidul are datorii, cei care au făcut ceva în campania electorală." FLORIAN MIHALCEA, Societatea Timişoara