Reconstituirile de la Caracal: capcana în care au căzut cei care îl acoperă pe Dincă

Police officers escort Gheorghe Dinca, the suspect in the case of rape and murder of a 15 year-old girl, to his home in Caracal, southern Romania, for further investigations, Saturday, July 27, 2019. Thousands of people took part Saturday evening in Bucharest in a march protesting the handling of the case, blaming Romanian officials for negligence, incompetence and a lack of empathy. (AP Photo/Bogdan Danescu)

Maşini cu sirene şi girofarruri aprinse, gonind prin oraş cu peste 150 de kilometri pe oră. Străzi întregi blocate.

Poliţişti dirijînd nervoşi circulaţia deviată. Mascaţi fioroşi care nu lasă pe nimeni să se apropie de perimetrul delimitat de nişte benzi întinse în grabă între stâlpii de lumină, care avertizează: „Poliţia. NU treceţi!”. Arme de foc ţinute la vedere. Civili agitaţi, care vociferează, înjură, huiduie şi din când în când încearcă să rupă cordonul mascaţilor. Oameni în civil, dar care au pe ei veste anti-glonţ cu însemnele poliţiei. Şi cohorta de jurnalişti, de camere de luat vederi şi de care de transmisie în direct.

Toate ingredientele pentru un film de acţiune. Caracalul fierbe şi o dată cu el, prin inetrmediul imaginilor transmise în direct de la faţa locului, toată ţara. „Dincă s-a întors acasă”. „Monstrul a revenit la Caracal”. „Dincă, la un pas să fie linşat de mulţimea furioasă”!

Săptămâna începe cu sufletul la gură. Gheorghe Dincă este readus la Caracal, pentru a se face reconstituirile ororilor de care este acuzat.

Plimbare previzibilă, cu opriri ştiute dinainte

Prima reconstituire a avut loc luni dimineaţă şi a vizat cazul Alexandrei Măceşanu. Caravana cu Dincă senin şi calm la comandă a pornit din satul fetei, unde Dincă a arătat de unde a luat-o în maşină, a continuat cu o oprire în faţa liceului, cu toţi colegii Alexandrei cocoţaţi pe geamuri, unde Dincă spune că a lovit-o şi i-a lipit banda adezivă pe faţă, apoi drumul spre casa ororilor, cum a fost denumit bârlogul acuzatului şi o şedere înăuntru, la o şuetă.

Apoi a urmat experimentul cu butoiul. Adică au ars un manechin într-un butoi din curte, altul decât cel în care Dincă pretinde că a ars-o pe fată. Şi, cam atât. Pe la orele 15,30 căldura era în toi. Lui Dincă şi celor care-l anchetau şi conduceau în teren li se făcuse cu siguranţă foame, aşa că totul a luat sfârşit.

Lunch break.

La Craiova nu s-a făcut nicio reconstituire

Cu toţii ne-am aşteptat să se facă reconstituirea unui moment extrem de important. Drumul lui Dincă la Craiova, în ziua când spune că a ucis-o pe Alexandra, dar, mai ales, cât a zăbovit prin Craiova, când a plecat de acolo şi cât a durat drumul până în poarta casei lui din Caracal.

De ce este foarte importantă această reconstituire? Pentru a se vedea dacă Dincă avea timpul efectiv pentru a ajunge în Caracal să o prindă pe Alexandra cu telefonul aprins în mână, aşa cum pretinde, sau nu. Dacă nu, lucrurile sunt extrem de grave. Înseamnă că altcineva l-a anunţat pe Dincă că fata a sunat la 112. Acel cineva nu este o persoană oarecare, ci una care are acces la astfel de informaţii.

Din păcate, acest experiment nu s-a făcut şi anchetatorii nici nu au de gând să-l facă.

Alt bâlci. Reconstituirea răpirii Luizei Melencu

Marţi dimineaţă, filmul de acţiune din Caracal a continuat. Dincă i-a plimbat pe anchetatori pe unde pretinde că a dus-o pe Luiza. De astă dată a apărut un ingredient nou, spre deosebire de ziua de luni. Două salvări, una pentru mama Luizei, care a leşinat în poarta lui Dincă, alta pentru nu se ştie cine.

Apoi plimbarea prin pădure, unde spune că a aruncat resturile fetei şi… cam asta este tot. Din câte ştim, anchetatorii, la reconstituirea cu aruncatul oaselor în lizieră, nici nu au catadixit să-l întrebe pe Dincă de ce a desfăcut sacul în care le adusese şi a împrăştiat cenuşa şi fragmentele. De ce este importantă această precizare?

Conform declaraţiei avocatului familiei Melencu, prezent şi la prima descindere, cea când au fost descoperite rămăşiţele pe baza declaraţiilor lui Dincă, acestea, deşi zăcuseră acolo aproximativ patru luni, nu erau atinse nici de ploi, nici de praf. Ce înseamnă asta? Că acele probe au fost plantate acolo, iar cel care le-a plantat le-a scos din sac ca să pară că le-au târât animalele.

Capcana

Şi totuşi, aceste reconstituiri au un rol crucial în desfăşurarea anchetei. A anchetei până la capăt. De ce spun asta. Reconstituirea se face de regulă la finalul unei anchete, pentru a se verifica în teren filmul producerii infracţiunii alcătuit de anchetatori pe baza probelor din timpul investigaţiilor. Totodată, prin ea se verifică încă o dată dacă cel acuzat este cu adevărat vinovat. Pentru că trebuie să ştie amănunte pe care altcineva, care nu are legătură cu fapta, nu le-ar şti.

Cu aceste reconstituiri, cei care vor să-l acopere pe Dincă şi reţeaua din care face parte, doreau să închidă cazul, cu concluzia pe care au sugerat-o încă de la început: lup singuratic, care a răpit, violat şi ucis două fete şi care şi-a recunoscut fapta. La puşcărie şi…gata!

Numai că mai ales în cazul Luizei Melencu, anchetatorii, practic, nu au probe deloc, cu excepţia unei pete de sânge, şi aceea cu probleme. Ce vor scoate la iveală cu adevărat aceste descinderi? Faptul că s-a lucrat de mântuială, din nepricepere sau, mult mai grav, din rea voinţă. Faptul că au fost deteriorate probe. Faptul că Dincă nu a fost nicio clipă singur în achetă şi tot timpul i s-a spus ce să declare. Faptul că Dincă nu ştie amănunte esenţuiale care să demosntreze că a omorît-o şi nu a traficat-o pe Luiza.

Alte două puncte fierbinţi

În cadrul anchetei de la Caracal, cred că se confruntă două tabere, iar în această confruntare cu siguranţă nu Dincă este personajul principal. Prima este cea care vrea să se descopere întreg adevărul şi să fie destructurată reţeaua de trafic de carne vie, cu toate complicităţile ei. Cea de-a doua, care vrea ca dosarul să se închidă aşa cum s-a făcut în 2012 cu cazul Cocoş.

Să mai socotim două evenimente care au legătură cu Caracalul, dar care s-au petrecut în Bucureşti. Este vorba despre raportul devastator al CSM despre activitatea Parchetului din Caracal, care a fost discutat azi în plen şi descinderile care au avut loc marţi în premieră la INML, sub acuzaţia de favorizare a infractorului Dincă prin vicierea rezultatului probelor trimise de la Caracal.

Ceea ce ne poate duce cu gândul că tabăra celor care doresc întreg adevărul este mai puternică.

Doamne ajută!