Recompensă pentru găsirea unui tânăr student dispărut. Poliția din Timiș, în alertă

Familia studentului Vasile Alexandru Sandu oferă o recompensă de 10.000 de euro pentru găsirea tânărului dispărut acum patru zile.

Familia unui tânăr din comuna Plopșoru, județul Timiș, oferă o recompensă de 10.000 de euro pentru găsirea acestuia.

Vasile Alexandru Sandu, student la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Timișoara, e dispărut de patru zile, potrivit antena3.ro.

Tânărul, în vârsta de 22 de ani, a plecat luni din căminul Complexului Studenţesc din Timişoara, în jurul orei 3.00, doar cu telefonul mobil și nu a mai revenit .Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș l-a dat dispărut pe tânăr și a demarat o anchetă, familia studentului temându-se că studentul să nu fi pățit ceva grav.

Vasile Alexandru Sandu are 1.70 înălţime, 70 kg, păr negru şi ochi căprui. În momentul dispariţiei, avea o geacă albastră de blugi, pantaloni albaștri tip blug, încălţăminte sport neagră. Orice persoană care îl vede sau are informații despre tânăr este rugată să sune la 112.