Reclamaţii trăsnite la OPC: "Am plătit pentru horoscop şi nu s-a adeverit nimic"

"Părul mi se încurcă de la extensii", "covrigii de post au ouă", din cauza mobilului defect am pierdut contracte"...

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Botoşani au primit o sesizare atipică în această toamnă. O tânără a reclamat că i se încurcă părul din cauza unor extensii puse la coafor. "Administratorii salonului au explicat că nici clienta n-a respectat instrucţiunile primite", au punctat reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. Cu toate acestea, tânăra şi-a primit înapoi cei 1.200 de lei pe care îi cheltuiese cu extensiile. O altă sesizare ajunsă pe masa comisarilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului a fost din partea unui tânăr care a reclamat faptul că a trebuit să se tundă zero din cauza unei tunsori greşite. De data asta, bărbatul nu şi-a primit banii înapoi. Covrigii care îi înşelau pe creştinii care posteau În Piatra Neamţ, cei care postesc au reclamat produse de panificaţie anti-creştine, covrigi şi cozonaci care, deşi erau prezentaţi de post, aveau în compoziţie ouă şi lapte. Alte plângeri trăsnite depuse la autorităţi vizează autobuzele de la Transurb Galaţi care ies de pe raza municipiului (trec în Brăila pentru o staţie într-un cartier dintre cele două oraşe), hârtie igienică de o calitate îndoielnică, taxele mari la serviciile de horoscop sau faptul că nu se "îndeplineşte" nimic din ce spun astrele. Când dau de produse de proastă calitate, unii consumatori profită la maximum de eroarea firmelor. Ciprian Mitoşeriu, un avocat din Iaşi, a dat în judecată o companie de telefonie, cerând 6.000 de euro pentru faptul că i-a oferit un mobil defect care l-a făcut să piardă multe contracte. "La orice plângere, indiferent de conţinut, consumatorul va primi un răspuns", susţin reprezentanţii Biroului de Presă al ANPC.