Un grup de rechini-balenă s-a adunat să se hrănească sub barca pescărească aflată în largul coastei Papua, Indonezia. Fotograful Andrea Izzotti s-a scufundat pentru a surprinde momentele incredibile.
Pozând la câtiva centimetri de un scafandru fascinant, un rechin-balen gigant mănâncă un plancton enorm şi zâmbeşte pentru aparatul de fotografiat.
Măsurând până la 15 m lungime, rechinul-balenă este de 6 ori mai mare decât o persoană medie.
Gigantul blând a fost parte dintr-un grup de rechini-balenă. Plutind în marea caldă, ei au fost înconjuraţi de scanadri, inclusive de fotograful italian Andrea Izzoti.
Fotograful, în vârstă de 47 de ani, a capturat aceste imagini subacvatice în timpul unei scufundări în Cenderawasih Bay, în Papua, Indonezia.
Andrea, din Genova, Italia, spune: "Mulţi pescari cred că rechini-balenă le aduce noroc, şi îi hrănesc cu peştii mici pentru a-i menţine pe lângă ei”.
"A fost un sentiment genial fiind în apă cu aceste animale magnifice", a mai spus el.
Andrea, care a petrecut o oră în apă, a fost capabil să fie suficient de aproape pentru a atinge pielea aspră a peştelui gigantic.
El spune: "Ei nu sunt carnivori şi nu atacă oamenii, dar dacă ştii foarte multe despre aceste animale, ar trebui să eviţi să le atingi pielea pentru că aceasta este dură şi te poate răni.”
"M-am simţit foarte norocos pentru că am putut să fiu atât de aproape de aceste creaturi minunate".
Rechinul-balenă este cel mai mare dintre speciile de rechini. În ciuda dimensiunilor sale uriaşe, el nu este periculos pentru om, hrănindu-se exclusiv cu peşti, crustacee şi moluşte.
Fotograful Andrea Izzotti spune că oamenii se întreabă când văd fotografiile cum a putut să fie în apă cu atât de mulţi rechini în acelaşi timp. El se consideră foarte norocos că a fost încojurat de rechini-balenă timp de o oră, mai ales că întalnirile cu această specie de rechin sunt foarte rare.