Victoria anunţată a lui Donald Trump la alegerile pentru funcţia de preşedinte al SUA au pus pe jar bursele europene, care s-au deschis miercuri în scădere. Nici Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) nu a făcut excepţie şi a deschis şedinţa de miercuri cu scăderi de peste 1% pe majoritatea indicilor. Acesta este un semnal că investitorii sunt îngrijoraţi de rezultatului alegerilor din SUA. Pe de altă parte, acesta poate fi semnalul unei resetări a felului în care se conduce o naţiune, crede Adrian Mitroi, profesor la Academia de Studii Economice (ASE).
Acesta spune că rezultatul alegerilor reprezintă un punct de inflexiune hotărâtor pentru ceea ce se întâmplă în întreaga lume, iar semnalul este că naţiunile trebuie conduse astăzi pe model de corporaţie şi de business, de eficienţă şi de căutare de oportunităţi.
“Este un mesaj pentru noi toţi că lumea se schimbă şi că liderii noştri se schimbă mai încet decât se schimbă lumea şi că naţiunile au devenit mult mai interesate acum despre afacerile lor interne şi mai puţin interesate de ceea ce a fost paradigma ultimilor 25-50 de ani: comerţ liber, cooperare, uniune. Dacă pui în contextul a ce s-a întâmplat în Uniunea Europeană cu pierderea partenerului important, înţelegi că nu numai indivizii şi corporaţiile, dar şi naţiunile au devenit mai interesate, mai egoiste, mai centrate pe ceea ce se întâmplă înăuntru şi mai puţin pentru afară. A trecut vremea imaginii, este vremea muncii, seriozităţii”, a declarat profesorul universitar, pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, naţiunile astăzi trebuie conduse pe model de corporaţie şi de business, de eficienţă şi de căutare de oportunităţi.
"Exact ăsta a fost discursul de victorie al preşedintelui. A fost <că eu mi-am exersat această abilitate de a vedea oportunităţi şi oameni cu calităţi şi le-am pus în valoare, exact asta vreau să fac şi la nivel de preşedinte, de a căuta oportunităţi şi oameni de valoare>, ceea ce mie mi se pare foarte relevant pentru o Americă pe care noi o vedeam incapabilă să se scuture. E un mesaj şi pentru noi. De exemplu, noi credeam că este multă dramă acolo la nivelul de minorităţi, la cei mai săraci, segregare pe diferite criterii, culmea, segregarea este doar economică, fundamental economică într-o societate şi mai puţin legată de lucrurile superficiale. Oamenii merită oportunităţi pentru dezvoltarea lor personală şi profesională. Cred că asta este magic în America şi asta nu am văzut în România şi nici în Europa cum o vezi în America”, a mai arătat profesorul ASE.
El a mai precizat că în America oportunităţile abundă, iar asta este magic, putând să ajungi preşedinte doar vorbind despre naţiunea ta. “Vorbele nu îşi mai au locul astăzi într-o lume extrem de atentă pe internet, care măsoară imediat rezultatele şi adevărul vorbelor tale. E un mesaj şi pentru liderii noştri cred. Eu cred că rezultatul se va împrăştia peste tot, în toată lumea. Urmează alegeri în Republica Moldova, în România, şi o să vedeţi ce vibraţie favorabilă şi pozitivă cred eu că se va transmite pentru mai multă responsabilitate a liderilor. Ei sunt acolo pentru a conduce pe principii de business, onestitate şi cu corectitudine şi nu aşa cum ne-am obişnuit să vedem”, a mai spus Mitroi.
De asemenea, a mai afirmat că se aştepta să câştige Donald Trump alegerile din SUA.
“Discursul negativ nu mai are priză la un public, care nu mai votează acum cu sentiment, ci votează strict pentru un refresh, un reboot, pentru un sistem de operare updatat pentru zilele astea şi nu unul fără update. A trecut vremea de la Windows 7, 8.1, şi Windows 10 este deja aproape învechit. Dacă nu ţii sistemul de operare politic şi de leadership cu toate update-urile necesare care să funcţioneze la multitaskingul necesar astăzi nu ai făcut nimic”, a precizat Adrian Mitroi.
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, este mai rezervat în aprecieri. “Urmează o perioadă de incertitudine în legătura cu o serie de aspecte legate de viitoarea politică americană, inclusiv legată de Europa. Este un moment în care societatea românească este bine să fie mai unită şi pregatită să facă faţă unor situaţii care ar putea să apară”, a spus Nicolescu.