Curtea de Apel Pitești a decis că existența Secției Speciale pentru magistrați nu este justificată, ca urmare a deciziei Curții de Justiție a UE.
Fostul europarlamentar Adrian Severin critică atitudinea Curții de la Apel Pitești, care refuză să ia în considerare actele efectuate de procurorii SIIJ, întrucât apreciază că legile prin care Parlamentului român a înființat această unitate a parchetului nu sunt conforme cu niște principii generale evocate într-o decizie a CJUE.
„Începe dezastrul. Magistrații statului subteran au ieșit azi la luptă, într-o implicit proclamată “Republică de la Pitești”, pentru a invalida ordinea de drept și organizarea judecătorească stabilite de reprezentanța supremă a poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, Parlamentul României, prin legi organice cu caracter constituțional.
Astfel, o instanță de judecată din Pitești refuză să ia în considerare actele efectuate de procurorii SIIJ, întrucât apreciază că legile prin care Parlamentului român a înființat această unitate a parchetului nu sunt conforme cu niște principii generale evocate într-o decizie a CJUE; decizie oricum neavând ca obiect soluționarea unui litigiu, ci interpretarea dreptului UE.
Astfel legile României sunt anulate de niște judecători care chipurile aplică deciziile CJUE, fără a observa că recomandările invocate, care implicau analize și aprecieri de oportunitate, erau adresate puterii legislative, iar nu celei judecătorești. De aceea CJUE nici nu a afirmat că existența SIIJ ar contraveni dreptului UE, ci a precizat care sunt criteriile compatibilității sale cu acesta.
Evident că multe instanțe nu vor merge pe drumul Curții de Apel Pitești, ceea ce va face ca actele SIIJ să fie valabile în unele județe și nule în altele. Ceea ce instanța piteșteană a făcut a fost nu să scoată SIIJ în afara legii, cum spun unii, ci să anuleze legea prin care SIIJ a fost creată și astfel să scoată ordinea de drept a României în afara Constituției române, și județul Argeș în afara sistemului judiciar al României.
Inamicii Constituției, precum nefasta Ana Birchall, au și ieșit la atac deplângând, chipurile, haosul juridic care se crează și cerând, pentru a-l evita, nu utilizarea căilor extraordinare de atac necesare desființării deciziei rebelilor piteșteni și a remediilor politice care să restabilească supremația Constituției române, ci renunțarea la suveranitatea națională prin obligarea Parlamentului să transpună în lege aberanta hotărâre judecătorească în discuție, supunându-se unui abuz, în loc să îl sancționeze.
Avem de a face cu un act de rebeliune împotriva ordinii constituționale a României. Dacă nu se dorește ca el să devină viral, instituțiile abilitate cu apărarea siguranței naționale trebuie să intervină de îndată. Evident, și intervenția CSM este obligatorie.
Obligativitatea deciziilor CJUE, ca și a aplicării lor directe de instanțele de judecată naționale nu sunt în discuție. Ne aflăm, însă, în fața unui abuz de interpretare patent, încurajat și alimentat, fără îndoială, de reaua credință cu care CJUE a formulat o decizie plină de ambiguități vinovate, sub imperiul unor interese politice. De aceea și solicitarea convocării de urgență a Consiliului JAI, precum și sesizarea Comisiei europene se impun. Nu este clar ce se poate face în mod concret la nivelul UE, dar ceva trebuie făcut, cu atât mai mult cu cât organizarea sistemului judiciar al statelor membre nu este de domeniul competențelor exclusive ale UE.
Criza astfel creată este fără precedent. Ei trebuie să i se pună capăt cu promptitudine și fermitate. Este în joc însăși statalitatea României”, a scris Adrian Severin pe pagina sa de Facebook.