REACȚIE SCANDALOASĂ a lui Gino Iorgulescu: „Vreţi condiţii ca în Spania şi Anglia? Jucaţi sau antrenaţi acolo!”

După ce mai multe personaje din fotbalul românesc s-au plâns de condiţiile meteo şi de gazonul stadioanelor din țară, LPF a răspuns printr-un comunicat incredibil.

În această privință, Gino Iorgulescu, președintele LPF, a recunoscut că „mai sunt lucruri de pus la punct”, dar i-a sfătuit pe cei nemulțumiți că sunt liberi să plece în Spania sau Anglia.

Există un timp al bilanţului, la fel de bine cum există şi unul al performanţei. În ambele situaţii sunt de îndeplinit condiţii, dar, mai ales, e nevoie să înţelegem cum şi unde am ajuns fiecare. Asta pentru a ne permite să fim obiectivi şi cinstiţi cu noi înşine.

Observ în ultima vreme că sunt tot mai vocale persoanele care acuză condiţiile de joc, temperaturile scăzute de la ora meciurilor, calitatea terenurilor etc. Cu atât mai surprins sunt de asemenea critici, cu cât ele vin din partea unor oameni direct implicaţi în fenomen, fie că sunt comentatori ai acestuia, ba chiar conducători, antrenori sau jucători. Cu toţii ar fi trebuit până la această oră să înţeleagă în ce condiţii ne desfăşurăm activitatea, care e starea de fapt economică şi socială a ţării şi ce consecinţe vin de aici. Nu mai departe de sfârşitul săptămânii trecute, una dintre echipele calificate în grupele UEFA Champions League, Steaua Roşie Belgrad, a jucat un meci din competiţia internă în condiţii meteo extrem de grele pentru că, ce să vezi, şi în Serbia ninge. Şi nu e singurul exemplu din Europa!

Antrenori, care ar trebui să stăpânească şi să fie mai preocupaţi de problemele tehnice ale propriei echipe, jucători, care ar merita să-şi dovedească altfel personalitatea şi mai ales pe terenul de joc, se plâng zilele acestea că afară e frig şi că terenurile nu sunt ca în Spania sau Anglia. Ar fi poate nedrept din partea noastră să ne întrebăm de ce respectivii nu joacă în Spania sau Anglia. Ei critică azi condiţiile de aici, dar Liga 1 Betano este competiţia în care ei se desfăşoară, care le oferă un statut pe măsura valorii lor, o pâine care nu e deloc rea.

Sigur că mai sunt lucruri de pus la punct, tocmai de aceea am propus acum câteva luni un sistem cu doar 12 echipe în Liga 1 Betano, pentru a nu mai fi obligaţi să jucăm atât de târziu în iarnă, dar şi pentru a avea un play-out mai competitiv. Am fi avut, deci, date libere în calendar şi jumătate din cele şase echipe ale play-out-ului în pericol de retrogradare.

Ne-am gândit şi la varianta sistemului primăvară-toamnă, dar acesta este o imposibilitate practică. Primul motiv ar fi că nu am mai juca la zero grade Celsius, ci la aproape 40, mai multe meciuri. În al doilea rând, respectivul sistem ar împiedica punerea lui în practică din doi în doi ani, când sunt turnee finale, europene sau mondiale. Cea mai bună dovadă că aşa stau lucrurile este că până şi Rusia a renunţat la această soluţie, iar acolo vremea e cumplită în această perioadă.

Nu ne putem compara din păcate cu marile campionate ale Europei occidentale, dar asta pentru că nici România nu are puterea economică a ţărilor care organizează acele competiţii.

Am rugat, ca să dau doar un exemplu, câteva cluburi să schimbe terenurile de joc şi să aleagă stadioane din alte oraşe, acolo unde condiţiile sunt mai bune, acolo unde instalaţia de încălzire funcţionează la parametri optimi. Unele au înţeles, altele au preferat doar să se plângă de propriile condiţii şi că afară e mai frig.

Sper ca fiecare dintre noi să înţeleagă că suntem toţi în aceeaşi barcă şi avem cu toţii acelaşi interes unic, şi anume ca fotbalul românesc să redevină puternic", se arată în comunicatul postat de Gino Iorgulescu pe site-ul lpf.ro.