Simona Halep a debutat cu dreptul la primul turneul de Grand Șlem al anului, după ce, în această dimineață, a trecut fără emoții de italianca Karin Knapp, scor 6-3, 6-2.
La finalului jocului din primul tur, tenismena constănțeancă a oferit primele declarații.
„A fost greu, la început am fost puţin nervoasă. E primul turneu de Mare Şlem al anului şi cred că e normal. Am câştigat până la urmă şi totul e bine. Încerc să mă gândesc că joc un meci ca oricare altul atunci cînd mă enervez.
Trebuie să ţin mingea mai mult în teren pentru a-mi relaxa braţele. Nu trebuie să greşesc prea mult, e totuşi un Grand Slam. Per total cred că m-am descurcat foarte bine.
E pentru a treia oară când joc pe arena principală într-un turneu. Când am intrat şi am văzut multă lume m-am bucurat, m-am simţit bine”, a spus Simona Halep la Eurosport.