Zenit St. Petersburg, echipa pregătită de Mircea Lucescu, a avut, aseară, la Tel Aviv, un meci incredibil. Deși în minutul 76, Maccabi conducea cu scorul de 3-0, rușii au revenit spectaculos și și-au adjudecat victoria, în final, cu 4-3.
Antrenorul român a declarat după partidă că nu că nu s-a mai întâlnit cu o asemenea situație în toată cariera sa. „Chiar am spus că nu am mai trăit aşa ceva în toată cariera mea. Un astfel de meci nu am mai jucat. Era minutul 77, ce mai putea să se întâmple? Sigur, am făcut două schimbări care ştiam că or să iuţească jocul, dar să remontăm, nu mă aşteptam. Şi putea să fie chiar 6-3.
Când revii, marchezi un gol, toată lumea e entuziastă şi adversarii intră în panică. Am mai trăit asemenea situaţii şi ca antrenor, şi ca jucător când se intră în panică. Noi am intrat prea relaxaţi şi a fost şi o greşeală inadmisibilă a portarului.
Am întâlnit o echipă foarte bună. Nu întâmplător a ajuns în grupele Ligii Europa. Noi nu ne-am ridicat la nivelul aşteptat în prima parte, dar finalul a fost senzaţional. Îi felicit pe jucători că au întors meciul.
O înfrângere, aşa cum părea să fie, ne-ar fi dat mult înapoi. O victorie ne dă foarte multă încredere şi mult entuziasm. Nu cred că există cluburi care să nu mai trateze Europa League fără interes. Sunt tot mai mulţi bani şi o să fie şi mai mulţi de anul viitor, plus prestigiul, plus calificarea directă în Champions League. Cluburile din România sunt cu un pas în urma echipelor care ajung în această fază a competiţiei. E păcat. Campionatele sunt mai puternice”, a spus Mircea Lucescu pentru Dolce Sport.
Gazdele au înscris prin Medunjanin (26 și 70) și Kjartansson (50), apoi au rămas cu un om în minus, după eliminarea lui Dasa (81). Zenit a revenit grație golurilor reușite de Kokorin (77), Mak (84), Giuliano (86) și Djordjevici (90+2).