Dragoș Pătraru a reacționat după ce emisiunea sa a fost scoasă din grilă de TVR și o avertizează pe Doina Gradea.
Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii "Starea naţiei", difuzată de TVR, spune că nu a fost o surpriză notificarea venită din partea conducerii SRTv privind scoaterea din grilă şi precizează pentru News.ro că a respectat "toate clauzele". În plus, din 6 august, emisiunea se va realiza și în online.
"În mod normal, contractul trebuia să se prelungească cu încă 6 luni pentru că toate clauzele de audienţă au fost îndeplinite, dar ştiam că dispoziţia doamnei Doina Gradea a fost la fel ca şi în iarnă - pentru că ei au vrut să ne dea afară în iarnă, dar nu au putut, daunele plătite de televiziunea publică ar fi fost foarte mari. Doina Gradea este un fel de Ludovic, nu Orban, ci cel care spunea că , şi doamna Gradea este . Ea spune că este vorba de atacurile mele la adresa SRTv. Din contră, noi am vrut să atragem atenţia că există grupuri de interese politice şi economice care vor să acapareze Televiziunea şi să dicteze din punct de vedere editorial potrivit acestor interese. Probabil că asta o va spune o instanţă, pentru că vom ajunge acolo cu siguranţă. Nu e o surpriză că s-a întâmplat asta, pentru că ordinul s-a dat în urmă cu şapte luni", a declarat Dragoş Pătraru pentru News.ro.