Istoric de artă și politician, membru titular al Academiei Române și vicepreședinte al acesteia din 2018, Răzvan Theodorescu este una dintre cele mai cunoscute personalităţi din România.
Invitat astăzi, de la ora 22.00, la „Destine ca-n filme”, Răzvan Theodorescu, pe care doar o zi îl mai desparte de împlinirea vârstei de 80 de ani (22 mai 1939), îi vorbeşte Iulianei Marciuc cu sinceritate despre personajul care se ascunde în spatele academicianului: de la muncitorul de pe şantier, după ce a fost dat afară din facultate şi până la omul care a coordonat un moment istoric pentru ţară.
„Mulţi mă văd ca pe un fel de Kojak al Romaniei. Terry Savalas era la modă, iar eu am devenit românul cel mai cunoscut prin chelia mea”, spune amuzat Răzvan Theodorescu. „Sunt un tip profund antipatic ca soţ, recunosc! Sunt un orgolios. Sunt un părinte exasperant. Fata mea este bucuria mea fundamentala”, continuă acesta seria mărturisirilor.
Într-o incursiune în generoasele spaţii ale Academiei Române, invitatul Iulianei Marciuc rememorează anii copilăriei şi adolescenţei şi nu se fereşte să vorbească şi despre schimbarea destinului care a venit odată cu intrarea în politică, moment când tumultul din viaţa profesională s-a regăsit şi în viaţa personală.
„Eram “foarte” vedetă în facultate. Eram şef de promoţie, în anul 4 când m-au dat afară. Mai aveam un an şi terminam. Experienţa de pe şantier m-a învăţat să nu mai fiu vedetă”.
Despre perioada în care a fost numit la conducerea Televiziunii Române, dar şi despre vizita Regelui Mihai, din 1992, Răzban Theodorescu spune: „Tot ce a fost bun a făcut televiziunea, tot ce a fost prost îmi asum eu”. „În 1992 a fost un moment foarte simpatic. Regaliştii m-au acuzat că sunt FSN-ist, FSN-iştii, în Parlament, m-au acuzat că sunt regalist şi biroul de presă al Regelui Mihai a multumit televiziunii pentru felul în care a redat acel moment. Eu sunt un repulican care uneori, spune că monarhia este necesară. Amestecul asta mă face să fiu un personaj mai special, poate de aceea nu foarte simpatic”, concluzionează Răzvan Teodorescu.